De mai multă vreme, aici la Gazeta Dâmboviței prietenii mei scriu săptămânal tableta pe care v-ați obișnuit s-o găsiți la prima oră a fiecărei zile. I-am adunat, ca să zic așa, în jurul meu și sunt primul cititor al paginilor pe care ei mi le trimit. Eu chiar cred că ne… pricepem în treburile astea cu scrisul!
Scrisul e boierie, zicea N. Steinhardt într-un interviu, e produsul unei munci neplictisite, negrăbite, intense. E inspirație, desigur, dar și îndelungată trudă.
Și totuși, m-am întrebat adesea, noi de ce scriem în fiecare zi, cu mai multă sau mai puțină inspirație? Dar cinstit, fără prejudecăți, cu speranțe niciodată ascunse, doar cu autocenzura noastră subiectivă, probabil, dar foarte necesară.
Autenticitatea nu se definește, ea se simte… Orice cititor își dă seama dacă cel care scrie o face după șablon, dacă se dă în vileag, se mărturisește, se dă fără rușine pe față, mai spune N. Steinhardt.
Așa credem și noi, ne scuturăm, atât cât putem, de convenții și de idei preconcepute și ne întrebăm, ca și la început, dacă suntem citiți. Avem dovezi electronice, farmecul presei locale nu e o iluzie, e o realitate demonstrată cu cifre, statistici, grafice complicate.
Scrisul, plăcere, mare plăcere, dar și caznă, mai zice înțeleptul de la Rohia. Avea mare dreptate, chiar dacă pentru noi cazna nu rămâne aproape niciodată, n-am lăsat-o la vedere. Și tot autorul Jurnalului fericirii mai spunea că se scrie astăzi prea mult, e o manie, o molimă, o incontinență. Se cere strunire, reflecție, negrabă…
Ehei, scrisul e boierie mare și har!
Facebook
WhatsApp
TikTok
