Gata, au fost aleși… Să ne fie de bine, asta merităm…
Pe unii îi știm, pe alții mai puțin, mulți au trecut de la un partid la altul, de la o doctrină la alta, cu precizia unui tren japonez. A fost o transhumanță politică veritabilă, cu și fără măgarii din fața turmei. Ciobanii șefi n-au lipsit nici ei…
Azi le „ofer” cu generozitate o lecție despre loialitate, adică despre sinceritate, fidelitate, cinste, devotament și statornicie. Iar ei toți știu, de mult, ce ar trebui să arate un om politic: respect, onestitate, curaj, corectitudine, adică loialitate, doamnelor și domnilor alegători hotărâți ai zilei de ieri. Și omenie, bunăvoință… Aș mai spune și aș mai scrie, dar mi s-au aburit ochelarii…
De altfel, este o linie de demarcație foarte subțire între loialitate și prostie. Am avut cândva un „șef” căruia îi plăcea să spună bancuri, Proaste… Trebuie să râzi întotdeauna la glumele șefului, zicea o doamnă ofilită, pentru că poate fi, de fapt, o dovadă de loialitate. Săraca, are acum o pensie mică și un portofel jupuit și trage tot mai rar căruțul cu rotițe hărtănite peste pavajul răscopt al orașului nostru…
Liderii, vechi și noi, sunt vizionari, fără îndoială, ei trebuie să solicite loialitatea cu prudență. Un sfătuitor din vremuri apuse insista chiar pe ideea că loialitatea este oarbă, e ca un cult și e periculoasă. Iar loialitatea necondiționată este o capcană majoră a eșecului. Știți expresia: până ce moartea ne va despărți…
Parlamentarii mei, votați de alegătorii de ieri, vă mai trimit și cuvintele unui personaj de poveste: întotdeauna, în viață, trebuie să te întrebi unde îți este locul și loialitatea. Oamenii în care ai încredere o vor aștepta, cei mai importanți inamici o vor dori, iar cei pe care îi prețuiești cel mai mult, fără greșeală, vor abuza de ea. Unii spun că loialitatea inspiră speranța fără margini și că o loialitate adevărată se construiește în mulți ani. Ai nevoie de câteva secunde pentru a o distruge…
Altfel, nimic altceva despre alegeri, să vină zăpada, să acopere ea tot și toate…