TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Protest energic al AURC

Dragă Domnule Puiursu Jipa, îți mulțumim pentru tableta adresată în miez de noapte, adică mai spre dimineață, după cum te cunosc, gazetei la care, de fapt, ești un foarte vechi colaborator. De lux… Prin ea ne-ai anunțat că Urșii Sunt Liberi, adică USL…

Din păcate, numele pe care ni le-ai reamintit (Ciolacursu, Cîțursu, Klaursu etc.) au provocat un protest vehement al AURC, adică Asociația Urșilor Românești Carpatini, cu sediul în Sinaia, în fața tomberoanelor din preajma primăriei. Sunt tare nemulțumiți de asocierea membrilor lor cu exemplarele zbârlite și cu pielea năpădită de buruieni putrede invocate mai sus, dar și în tableta ta de marți…

Cum noi ne-am dorit să facem pace cu falnicii și tot mai numeroșii membri ai AURC, le-am trimis un mesaj de suflet, adică versurile de mai jos ale Anei Blandiana: „Dar sunt şi urşii mei la fel de laşi/ Şi mă preling cu zâmbet în prăpăd./ Când cu mâhnire mulţumirea lumii/ Din blana ursului o văd.”

Eram gata, dragă Puiursu, să scriu aici un îndemn din înțelepciunea populară a bravului nostru popor, gata să intre sub apăsarea USL (adică Urșii Sunt Liberi, despre asta scriem noi…): „Nu vinde pielea ursului înainte de a-l ucide”. Dar noi suntem oameni pașnici și retragem vorbele aplecate de mai înainte. De altfel, cum se știe, ursul nu joacă de bunăvoie, iar un poet scria chiar că muntele e un urs de piatră cu zmeură în gură şi cetini în blană.

Chiar domnia ta, actorul, ai rostit cândva cuvintele lui Teodor Mazilu: „Fetele mari numai după urşi nu merg și cine se teme de urs nu se duce în pădure după lemne”. Adică, de fapt, caută iepure şi găseşte urs. Ciolacocârților ursoși le mai trimit și eu, cu grație și duioșie, un fragment dintr-un basm de Hans Christian Andersen: „Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.” Crăiasa era plecată la o partidă de golf…

Nu crezi, dragă prietene de la gazeta noastră provincială, că alianței lansate de tine cu un mormăit de pe strada Liniștei i s-ar potrivi și acest slogan electoral? „Suntem niște urși cu un creieraş mic şi cuvintele lungi nu ne sunt pe plac.” Știu eu, de multă vreme, o meditație pandemică, cuvântul omenesc nu este decât un ceaun dogit în care batem ritmuri după care să joace ursul, când de fapt ne-am dori să înduioşăm stelele. Gustave Flaubert, cred…

Iar personajelor folclorice din textul tău de săptămâna trecută le mai fac și eu o prorocire, tot de pe strada Liniștei, din urbea noastră mohorâtă: veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe! Bine, încă nu știu precis cine-i șarpele, dar bănuiesc… Venin cât cuprinde!

Dragul meu prieten Puiursu, mai țin minte o „perlă” de la un examen, de pe vremea în care școala nu era online: viaţa albinelor e primejduită mereu de insecte ca ţânţarul, viespea, şoarecele şi urşii care se urcă în fagi, unde sunt albinele strânse în colonii şi depun miere.

Asta e, AURC are dreptate să protesteze, eu mai sper să nu facem cumva vreo greșeală atunci când publicăm textul la gazeta noastră și să uităm cumva litera mare de la sfârșit. C-ul, zic…