S-a spus că nu e bine să ne irosim pentru nimicuri, dacă te vei îngriji de lucrurile mari, cele mici se vor rezolva de la sine. Eu nu cred… Chiar dacă Dostoievski ar putea să aibă dreptate, atunci când scrie că lucrurile mărunte au importanţa lor, dar aproape întotdeauna din cauza lucrurilor mărunte le pierdem din vedere pe cele importante.
Povestea mea beteagă de azi este despre un magazin mic, cu becuri, cabluri, lustre și, din păcate, cu oameni… E pe o stradă îngustă, plină de mașini urcate adânc pe trotuare, trec des pe acolo și n-am văzut niciodată, să zicem în ultimii cinci ani, un nene polițai – dintre cei adevărați sau dintre cei ca nechezolul – care să facă un pic de ordine la firul asfaltului posomorât. Intram uneori în micul magazin, o domnișoară simpatică era gata să încerce toate becurile din rafturile pline, amabilă și vorbăreață. Zilele trecute, însă, a fost altfel. M-am strecurat în spațiul îngust, până aproape de casa de marcat și, ca un proaspăt pensionar educat, am salutat cu vocea mea ușor răgușită, de la masca umedă care-mi atârna peste nas și gură, adică absolut regulamentar. La un birou cam meschin, plin cu hârtii inutile, am bănuit eu, trona nu fata frumoasă dinainte, ci patroana mega-afacerii electrice, despre care vă povestesc. I se înălța, pe cap, cu fel de coc comunist, cam așa cum aveau tovarășele activiste pe vremuri. Voi, cei tineri, nu prea știți despre ce vorbesc eu aici… Evident, „șefa” nu mi-a răspuns, se uita pe sub ochelari la bietul client derutat, cu aerului lui neajutorat, nedumerit și mascat. Cocoana patroană a învârtit un capsator prin aerul umed, de la caloriferul care îi încălzea picioarele ca doi butuci de copaci tăiați de mult din rodul lor verde. Și ochelarii mei s-au aburit de tot, dar am continuat să aștept, cu privirea confuză, lipită de moaca nepoliticoasă a proprietarei. Am avut răbdare, au trecut, cred, vreo cinci minute, femeia de afaceri nu părea să mă vadă, n-a deschis gura boită cu un strat gros (mi-am închipuit eu) de ruj aprins, precum culoarea apăsătoare a unui partid aflat acum în opoziție.
Doriți ceva? mi s-a mai părut că mă întreabă. Mi s-a părut… Mi-am scos ochelarii, o vedeam ca prin ceață, ocupată mai departe cu neprețuita ei afacere electrică. Asta e, mi-am zis, și am pornit, cu greutate, printre obiectele înghesuite în jurul meu, spre ieșire. Politețea mea a mai pălit, în ușa hipermarketului de cinci metri pătrați. Sper, am spus eu, să dați faliment cât mai repede… Mâine o să atârne doar resturile astea de cabluri de la ușă pe aici… I-am auzit vocea îngroșată de la țigările subțiri pe care le fumează, s-a întins de-a lungul trotuarului până departe, spre aglomerata stradă a Vladimirescului. E drept, vorbele nu le-am deslușit…
D-asta vă mai spun, savurați lucrurile mărunte, pentru că odată vă veți întoarce şi veți exclama: acelea au fost cu adevărat lucrurile importante din viaţa mea! Prin urmare, alegeți și lucrurile mărunte, într-o zi, ați putea să priviți înapoi și să vă dați seama că erau lucruri mari. Cam așa spunea și Marc Aureliu, veți vedea că lucrurile omeneşti nu sunt decât fum şi neant, mai ales dacă ne vom aminti că și ceea ce s-a schimbat odată nu va mai exista în veci. Iar prea delicatei cocoane din magazinul de electrice mărunte, i-aș trimite acum cuvintele unui scriitor cunoscut: într-o zi, tinere şi descreierat amic, vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic.
Facebook
WhatsApp
TikTok
