ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Povești din România beteagă (3)

Vă cer iertare pentru că încep povestea mea de azi cu fragmentul de mai jos… Într-un ziar cunoscut, fostul meu elev Iulian Mareș, gazetar, absolvent de științe politice etc. scria așa: Am avut în liceu un profesor excepțional de economie, un rar exemplu de har, fiind absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității București. Profesorul nostru ne explica lucruri complicate, dând exemple simple, astfel încât înțelegeam toți și adesea elevii chiuleau de la alte ore pentru a lua parte la prelegerile dânsului. Voi încerca să fac și eu la fel”… Nu sunt lipsit de modestie, sper, dacă vă spun că scria despre mine… Da, am fost încântat să-l citesc, meseria mea a fost unică și de necuprins în câteva cuvinte banale.

Și ce-am mai citit, câteva minute mai la vale, într-un altfel de articol? „Profesorul e leneș. Nu are chef să facă nimic. Muncește puțin, 4-5 ore pe zi, nu produce nimic, are concedii lungi și trândăvește exasperant. Îi miroase pielea a lâncezeală. La cât de puțin muncește, e demn de dispreț și, cu siguranță, e plătit prea mult, mult prea mult în comparație cu truditorii din mediul privat”. Sunt opinii pe care le auzim tot mai des… Tot așa: „E de natura evidenței. Profesorii sunt, toți, niște incompetenți, care trebuie plătiți cât mai puțin, pe măsura incompetenței lor, eventual a statutului de sclavi pe care îl merită.”

Nici nu mă gândesc să comentez „revelațiile morale” reproduse din textul de mai sus. Vreau să vă spun, însă, o poveste mai veche. Aveam un amic, mereu încrezător că numai munca lui de mare antreprenor și patron e singura utilă lumii în care trăim. Avea „idei” care semănau cu cele de mai înainte. La o bere, pe Centrul Vechi al orașului nostru, îmi tot repeta că munca mea e foarte ușoară, că a fi profesor e o banală excursie prin școala plină cu derbedei, zicea el, pe care nu-i interesează nimic, care nu știu să țină un clește în mână, care n-au îndoieli și întrebări aproape niciodată. Plictisit de pildele lui cu miros de rahat, i-am lansat o provocare. Vino, i-am spus, și predă tu o oră, una singură, de economie, la o clasă a XI-a din liceul meu… A hăhăit satisfăcut, profesore, a zbierat el, e cel mai ușor lucru din lume…

Bun… I-am spus ce temă ar avea de discutat cu elevii mei (era vorba despre profit, a zâmbit superior, i s-a părut că e lumea lui, domnule…), i-am dat și un manual, chiar și mici „sfaturi metodice”, pe care el le-a primit cu ironii și cu un aer de suficiență intelectuală. Din fericire, a răspuns provocării mele. Ce păcat că n-am avut cum să înregistrez ora aceea, care a durat – de fapt – vreo 15 minute, curgea transpirația pe moaca lui de patron, îi tremura vocea, pierduse limba română, uitase cuvintele, se bâțâia ca un robot ruginit la catedra din marginea căreia începuse să dispară într-o ceață deasă, tot mai întunecată și mai apăsătoare. Elevii mei au început prin câteva zâmbete timide, au fost mereu delicați și toleranți, dar zâmbetele lor erau gata să se transforme într-un hohot de râs, greu de stăpânit. Bietul meu amic de altădată și-a epuizat repede „cunoștințele”, nu știa ce să facă, ce să întrebe, cum să meargă mai departe în… noua meserie atât de banală și inutilă, cum era el convins că stau .lucrurile. L-am salvat, desigur, elevii mei trebuiau ocrotiți cumva. Inutil să vă mai povestesc că, de atunci, domnul inginer, mare patron și antreprenor de succes n-a mai vorbit, la o bere, despre lejera mea profesie, pe care tocmai am încheiat-o de câteva luni.

Am lăsat-o însă „pe mâini bune”, îi admir pe foștii mei colegi de… Carabellă târgovișteană, mult mai tineri, sunt dascăli cu vocație, cu respect pentru ceea ce le-a fost destinat să ducă mai departe. Și au elevi pe măsură, care stau azi – din păcate – ascunși dincolo de laptopuri moderne, înstrăinați și însingurați.

 Iar dobitocii care vorbesc despre „statutul nostru de sclavi” sunt, cu siguranță, rebuturile pe care le avem cu toții, lumea e complicată și oameni însoțiți de creier subdezvoltat vor apărea în fiecare epocă. Din păcate, unii dintre ei ajung să hotărască destine, sensuri strâmbe ale istoriei spre care mergem. Și-mi amintesc o replică dintr-un film, s-au scris prea multe despre oamenii mari şi prea puţin despre dobitoci. Să-i mai pomenim, din când în când!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media