TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – O dimineață pierdută cu covid (1)

Un vis… Se face că suntem la jumătatea lui noiembrie, într-o seară de sâmbătă. La teatrul din orașul nostru, în sfârșit o premieră, după atâta vreme seacă, rece, stingheră… Se joacă un spectacol după toate regulile izolării, cu piesa de teatru scrisă de mine, în lungile săptămâni ale verii trecute, între restricții și permisiuni străvezii. Așadar, O dimineață pierdută cu covid

Ajung la teatrul de pe bulevard la șase și un sfert, trebuie să intru în sală la șapte fără 24 de minute, așa cum scrie pe invitația primită. Știu că în sala mare vor fi doar 40 de spectatori și că vom intra la o distanță de două minute, fiecare. Poliția comunitară, iubitoare de cultură și actori, păzește intrarea, gata de luptă…

Numai că, iată, am venit cam repede, stăm aliniați pe trotuarul înghețat, păstrăm distanța de siguranță, nu vorbește nimeni, înaintăm încet și afară începe să ningă. E prima zăpadă din iarna care s-a încumetat să coboare peste orașul nostru obosit, în așteptarea alegerilor anonime de peste o săptămână.

La ușă, în holul ca o nacelă de balon umflat peste măsură, directorul, Mc Ranin, e înfășurat într-un costum de camuflaj, din plastic albastru, are o mască mare și colorată peste față, i s-au aburit ochelarii, zice ceva, dar mă încumet doar să dau din cap, n-am înțeles mare lucru, cuvintele nu prea ies prin țesătura vigilentă a obiectului pe care-l purtăm, cu toții, de luni bune, în gloria eternă a virusului dominator. O doamnă mică, și ea ascunsă sub ambalajul fâșâitor, lipește un aparat luminos de fruntea fiecărui iubitor de teatru, care se strecoară către tunelul de siguranță, clădit de-a lungul holului atât de cunoscut al Bulandrei noastre. Ne măsoară temperatura, doamne, îmi zic, sper să nu am mai mult de 37 de grade, altfel sunt în pericol să nu văd premiera piesei mele de teatru, scrisă cu armele stinghere ale izolării îndelungate, peste vară.

Scap, Mc Ranin cred că îmi zâmbește, i s-a întins masca peste obraji sau, cel puțin, așa am eu impresia că se întâmplă sub obiectul agățat de urechile reci, ieșite de dincolo de pălăria cu boruri uriașe. Trece, în spatele meu, și nevasta, are și ea temperatura legală, ne strecurăm cu pași împiedicați prin tunelul distopic și ajungem în sală. Oamenii înfrigurați nu prea știu dacă să zâmbească, părem toți derutați și cufundați în singurătate. Cele 40 de locuri permise de ordonanța de urgență guvernamentală sunt mărginite de pereți din plastic transparent, sunt peste doi metri între noi, ne pregătim de un drum către Lună, gâtuiți de emoțiile decolării.

La șapte fix se aude vocea amicului meu, Puiu Jipa, care ne îndeamnă să închidem telefoanele mobile și ne dorește vizionare plăcută. Uite, domnule, îmi mai spun, vocea lui este cea veche, dinainte de virușii ucigași…

O dimineață pierdută cu covid, așadar… Un apartament cu 3 camere înghesuite, primăvara într-un oraș de provincie, un bărbat, nevasta lui și cei doi copii, băiatul student și fata elevă de liceu… Toți patru sunt de câteva săptămâni în izolare, par sănătoși, sunt împreună, dar e multă plictiseală, sunt tachinări repetate, răutăți, vise, realitate, două televizoare, trei laptopuri, dintre care două mai vechi și obosite, frigiderul mare plin ochi, o singură baie, carduri spre golire, automobilul abandonat în fața blocului… Sunt patru oameni, asemenea cu milioane de alți oameni, izolați de ceilalți, înstrăinați, totuși plini de nevoia de tandrețe și de izgonire a singurătății care-i apasă…

Se aprinde lumina pe scenă și se stinge în sală. Decorul (marca Ranin, desigur…) are o geometrie stranie, e o tăietură în interiorul apartamentului de bloc, sunt trei camere separate cu ziduri transparente, din celofan subțire, care fâșâie într-un fel sinistru, oricum distopic și apăsător. Cele trei camere sunt așezate pe un suport rotativ, decorul se va învârti la fiecare act nou, aducând în față personajul prezent deja în camera lui, gata să vorbească celor 40 de spectatori din sala mare a teatrului…

E O dimineață pierdută cu covid, prin urmare… Săptămâna viitoare vă spun și povestea celor patru acte ale spectacolului de noiembrie…

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro