Dilema, spunea Cicero, este o situație în care, orice variantă ai alege, ești găsit în nesiguranță. Este un raționament care propune două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. Cam așa suntem azi noi toți, cei care ar trebui să alegem între două soluții cu perspective aproape egale. Adică într-o situație care ar putea să aibă două ieșiri, ambele defavorabile…
Vedeți dumneavoastră, ne dorim multe, în lumea strâmbă de azi: să plece doamna greu vorbitoare de limbă română, să fie înlocuită șefa de la DNA de către șeful de la Cotroceni, să facă partidul cel mare familia tradițională să triumfe, să nu schimbe elefanții din deal Codurile Penale, fără să modernizeze justiția română, să mutăm sau nu ambasada din Israel, să i se radă mustața tinerelului cărunt și așa mai departe.
Dar vă întreb: sunteți siguri că, în loc, vine un vorbitor cu alfabetul complet? Tot astfel, vine un șef mai apretat la DNA? E mai sănătoasă o alternativă orbaniană? Va fi politica noastră externă mai performantă?
Abia de aici ar putea să înceapă o discuție nai serioasă. Dar cine are timp pentru așa ceva? Vine vara, sfârâie grătarele, se bronzează românul, sosesc perlele de la bac, defilează alți șoimi ai patriei pentru doamnele elegante și inteligente din fruntea bucatelor, se însoară și mustața națiunii, naște populația română din Costa Rica, exersează șeful justiției corectitudinea politică.
Evident, certitudinile sunt rare în zilele noastre. Am avut răbdare să-l ascult pe ministrul justiției în dialogul cu un pastor de maximă audiență. Rareori am auzit un discurs mai găunos, lipsit de logică, fără răspunsuri, îmbălsămat cu vorbe rare, sacadate, goale de orice conținut, care sunau precum o sirenă de ora zece, la exercițiile de alarmare a populației.
Cam asta e cu dilemele… Când se aprinde corabia, mori și dacă stai în ea și dacă sari în apă. Sau altfel spus, săracu e nefericit că n-are bani, iar bogatul avându-i, abuzează de trai bun și tot nefericit este.