TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”… Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

  

8.Despre cinismul lor…

   Cât de mult li se potrivește! Cinismul este o atitudine de sfidare a normelor şi idealurilor morale, de desconsiderare a valorilor de orice fel. Le spun, deci, oamenilor politici din jurul nostru, că termenul provine de la una dintre şcolile filosofice din Grecia antică, în sec. al IV –lea î.e.n. Sensul termenului s-a modificat treptat: de la indiferenţă faţă de bogăţii, s-a ajuns la dispreţul faţă de cultură şi de civilizaţie, cerându-se întoarcerea omului la starea naturală, cum o făcea Diogene din Sinope (404-323 î.e.n.). În accepţiunea actuală cinismul implică o notă de francheţe „neagră”, de exprimare făţişă prin vorbe, gesturi, acţiuni, a unor atitudini negative, fără a ţine seama de faptul că jigneşte, îngrozeşte, loveşte pe altcineva sau tocmai pentru aceasta.

   Alesesem o mulțime de exemple de cinism românesc de actualitate, dar s-ar umple pagina cu numele lor și… mi-e silă! Mai ales, pas cu pas… Se spune, cu mijloace strict psihologice, că a fi cinic înseamnă a judeca cu un pragmatism exagerat problemele de natură umană. Adică, înseamnă a alege acțiunile și trăsăturile unui om în funcție de beneficiul material și deseori meschin, direct pe care îl oferă. Cinismul este o forma a nepăsării. In lumea in care trăim, oamenii politici ii cataloghează pe alegătorii lor în funcție strict de interesele lor și se dispensează, cu cea mai mare ușurință, de ceea ce nu le este lor de folos. Aveam o mulțime de exemple și aici, dar mă rezum doar la a le trimite (lor…) cuvintele lui Salvador Dali: „Nu eu sunt clovnul, ci această societate, monstruos de cinică și inconștient de naivă, care joacă jocul seriozității pentru a-și ascunde mai bine nebunia.”

   Am citit undeva că un cinic nu este individul care citează lecțiile amare din trecut, el este unul dezamăgit prematur de viitor. Parcă îmi vine să arunc o privire rece către Cotroceniul spre sfârșit de mandat… Mai ales că, în sens actual, cinismul este o atitudine sau o stare de spirit caracterizată de un nivel scăzut de încredere în motivațiile sau justificările aparente ale celorlalți sau o lipsă de credință sau speranță în poporul tău. El este, uneori, considerat ca o formă de descurajare, dar și ca un mod de critică sau de scepticism realist. Această stare de spirit, de cele mai multe ori, se manifestă ca un rezultat al frustrării, dezamăgirii și încrederii scăzute sau inexistente în organizațiile, autoritățile și alte aspecte ale societății. Indivizilor care ne spun, seară de seară, ce viitor măreț ne așteaptă  le trimit câte ceva din  Critica rațiunii cinice, a filosofului Peter Sloterdijk, cel care construiește portretul cinicilor moderni: cinicul aflat la putere are mereu dorința de a expune ipocrizia și decalajul dintre idealurile societății și practicile ei.

   Termenul de cinism a suferit modificări de-a lungul timpului, dar astăzi se poate defini ca fiind un mecanism modern de apărare și anume acela de a-ți camufla durerea și nemulțumirile, pentru a le reduce intensitatea. Cum fac oamenii cinici, de la putere, acest lucru? Ei sunt cei care au interpretat anumite evenimente din viața lor ca fiind negative sau ca nedreptăți care le-au provocat mari suferințe, însă atunci când și le împărtășesc celorlalți nu o fac în mod direct, deoarece nu-și asumă insuccesele sau eventualitatea unei respingeri, așa că o fac în mod indirect. Oamenii cinici au, de regulă, o doză de negativitate mai mare în ei și vorbesc despre dezamăgiri, pierderi și eșecuri fără să recunoască că acestea li s-au întâmplat lor și maschează acest lucru punându-și la bătaie calitățile de persuasiune, dorind să-i convingă pe ceilalți să fie de acord cu ei. Altfel spus, să le însămânțeze și lor doza de negativism pe care au dezvoltat-o de-a lungul timpului, datorită circumstanțelor prin care au trecut. Să ne amintim, ca exemplu clar, recentele „motivații” politice ale eșecului european al României…

   Reușitele altora le provoacă suferințe și frustrări oamenilor cinici, pentru că le amintesc de propriile neputințe sau insuccese. Cinismul actual ia forma criticilor pe care le adresăm altora care, deseori, expun părți din noi aflate în umbră, fie necunoscute, fie negate, ascunse. Un cunoscut moralist contemporan scria că atunci când nu găsești mulțumire în tine însuți, nu ai cum să o găsești în altă parte, de aceea oamenii cinici sunt mereu nemulțumiți de viața lor. Nemulțumirea vine la pachet cu nefericirea, cu gust de amărăciune și cu disperare. Așa că, în zilele noastre, este destul de greu de combinat fericirea cu cinismul.

   Mă opresc aici, cu câteva dintre gândurile lui Octavian Paler, care scria despre  cele doua feţe ale politicianului român. Nici o urma de evlavie, de reculegere, n-a ascuns adevărul că politicienii noştri, nu toţi, fireşte, dar mulţi, n-au convingeri… ci interese. M-am gândit la asta, spunea Paler, văzând cum s-au înghesuit politicienii aflaţi în campanie electorală să fie văzuţi lângă moaştele Sfintei Paraschiva, la Iași. Ceea ce m-a impresionat neplăcut, mai spunea el, a fost amestecarea celor veşnice cu nişte trecătoare şi prozaice interese foarte pământeşti.