TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”. Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

XXXVI. Despre răutatea lor…

 

   Răutatea este o altă „calitate” a lor. Li se citește pe chipurile preocupate de grijile țării, se regăsește în faptele lor mărunte, e ca o pecete lipită de doctrinele lor generoase, ample, cu efecte epocale asupra alegătorilor obosiți. Este, cum se spune, o caracteristică a omului rău, o înclinare spre a face rău altora. Să-i ajutăm și să le mai spunem: maliție, malițiozitate, răime, răință, zăcășeală, zăcășie, fiere, venin. brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, sălbăticie, violență, vitregie, câinie, câinoșenie, năsilnicie, crâncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, sirepie, varvarie, duritate… Ciucociolacii au de unde să aleagă…

   Balzac scria că răutatea calculată este cea mai perfidă dintre toate răutățile. Nu întâmplător se crede că doar „prietenii adevărați” știu unde să te lovească, astfel încât să te doară.
Dar, e tot atât de adevărat că rar se întâmplă ca oamenii răi să fie fericiți, se otrăvesc cu propria lor răutate. Cred că Einstein a spus că lumea nu este ameninţată de oameni răi, ci de cei care permit răul. De altfel, e recunoscută ușurința cu care oamenii răi cred că toate le vor ieși bine.

   Un vechi proverb zicea că răutatea e răutate, chiar dacă e mică. Iată o idee din Platon, poate fi așezată peste programele politice ale demnitarilor noștri de carton, cuvintele false nu sunt doar rele, ele infectează sufletul cu răutate. Și e chiar așa, cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși. Iată, le mai dau niște sugestii electorale, pentru anul nou care a venit, plin de evenimente și alegeri de tot felul: șarpele doarme, dușmanul nu. Sau, nu poate fi bun pentru alții cel care e rău pentru el însuși. Răutatea este neîmblânzită, chiar dacă-i faci cel mai mare bine. Numai în pomul plin de roade aruncă oamenii cu pietre. Sunt destui cei care-ți arată drumul după ce se răstoarnă căruța. Omul rău e precum cărbunele, dacă nu te arde, te înnegrește. Răutatea e un leu care începe prin a sări mai întâi asupra stăpânului său. Două lucruri negre nu fac un lucru alb. O vorbă rea rănește mai mult decât o sabie ascuțită. Cerul limpede trăsneşte. Mai sunt, i-am obosit prea tare pe dumnealor… Răutatea este o formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o boală cruntă care macină din interior, îți macină sufletul.

   Conceptul de rău este abordat și din punct de vedere filosofic, în sens larg se împarte în răul natural, ceea ce rezultă independent de voința, intenția sau neglijența unor agenți morali, cum ar fi cutremurele, epidemiile sau durerile de cap, și răul moral care presupune agenți morali responsabili pentru apariția stărilor de lucruri nedorite, cum ar fi uciderea sau furtul. Și am mai citit că, din punctul de vedere al analizei filosofice contemporane, întrebările care necesită un răspuns sunt: care este diferența dintre comportamentul greșit din perspectivă morală și răutate? Ce face ca o acțiune sau un individ să fie o expresie a răului? Există o diferență de grad sau de substanță între răul radical și răul cotidian? Ce legătură există între caracterul rău și acțiunile rele? Ce tipuri de caractere și acțiuni rele există? Care sunt caracteristicile răului instituțional? Greu, prea multe pentru ciucociolaci!

   Răul e, asemeni prostiei, un subiect vast și, tot asemenea prostiei, nici răul nu poate fi eradicat din lume. Fiind însă un subiect atât de amplu, de regulă ne concentrăm asupra tipurilor de răutate caracteristice vremurilor actuale. Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică    s-au dezvoltat, orice nouă tehnologie inventată de om  a fost, de obicei, folosită, cum se știe, atât în scopuri bune, cât și în scopuri rele. Răutatea, prezentă oricum din motive ce țin de firea umană, a mai fost potențată și prin mijloace artificiale. Ura manifestată prin cuvinte, se știe, poate fi adesea urmată de violență fizică.

   Rămân, pentru altă dată, întrebări grele: în ce fel funcționează răutatea, care sunt limitele ei? La fel ca fețele aceleiași monede, binele și răul pot fi ale lumii două fețe.