TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”. Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

XXXI. Despre suspiciunea lor…

 

  Ale lor sunt toate: suspiciune, suspectare, bănuială, neîncredere, lipsă de încredere, dubiu, îndoială, incertitudine, circumspecție, rezervă, reținere; fereală, ferire, băgare de seamă, precauție, prudență, presupunere, presupus…

   Și nu e de bine, desigur! Lipsa noastă de încredere în ei este evidentă, îndoiala în ceea ce privește corectitudinea lor sau legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor lor, toate li se potrivesc. Cineva spunea că suspiciunea este una dintre cele mai morbide reacții față de care organismul se apără și caută alt echilibru. Asta și facem, ne apărăm (cam fără succes) și căutăm un echilibru efemer, ciucociolacii sunt înfipți zdravăn în relieful național.

   Oamenii deosebit de inteligenți încep să fie tratați cu suspiciune din momentul în care ajung în încurcătură, spunea Nietzsche. Doar că inteligența lor este o părere, o umbră, o adiere mirositoare. Drept este, cum scria Michel de Montaigne, că aceia care îi îndeamnă pe prinţi la bănuială şi la suspiciune mereu trează, sub cuvânt că îi îndeamnă la acestea pentru siguranţa lor, îi sfătuiesc către propria pagubă şi ruşine. Și, tocmai de aceea, cred că Emil Cioran avea dreptate, cei vechi priveau cu suspiciune reuşita nu doar pentru că se temeau de invidia zeilor, ci şi din cauza dezechilibrului interior legat de orice succes ca atare. Să fi înţeles această primejdie – ce avantaj asupra noastră!

   Ușor de spus, mânia este o parte a minţii noastre, iritarea este de asemenea o parte a minţii noastre, putem totuşi să alungăm mânia. Iată îndemnul: nu o păstra niciodată în lumea ta interioară, întrucât ea creează o mulţime de suspiciuni, o mulţime de neîncrederi, de lucruri negative, o crescândă teamă. Aș zice că până și ei pricep, suspiciunea este lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. Adică, prepus, (prin Moldova) bănat, (prin Banat) bedă, (învechit)…

   Nu în zadar scria bătrânul Will că zvonul este o trompetă căreia îi dau glas invidia, bănuiala și suspiciunea. Să fii suspicios tot timpul fără a ajunge la o concluzie este un mare defect.

   Ei sunt, goi și inutili, în toată splendoarea… suspiciunilor noastre!