TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”. Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

XXVIII. Despre lenea lor… (a doua parte)

  

   Lenea unora dintre ei e mare, e grea, să mai scriem despre ea, le mai trimit câte ceva… Leneșul a fost, din cele mai vechi timpuri, subiect de inspirație în folclorul autentic românesc. Iată câteva dintre cele mai populare zicători despre leneși și lene, cele mai multe dintre ele pline de umor. Trândavul crede că anul are 18 luni. Până se încălță, soarele se-nalță. Cade para mălăiață în gura lui Nătăfleață. Lenea caută de lucru, dar nu dorește să-l găsească. La joc e ca focul; la lucru e ca butucul. Lenea face mintea să ruginească. Nu bea apă din pumnul altuia, că niciodată nu vei fi sătul. În casa leneşului întotdeauna e sărbătoare.

   E adevărat că lenea a fost percepută întotdeauna ca un păcat, nu doar pentru că dăuna individului, ci și pentru că altera ceva în ritmul unei comunități care își avea rostul atunci când era activă, spune un moralist contemporan. Una dintre cărțile care creionează trăsăturile societății contemporane este „Fericirea paradoxală”, de Gilles Lipovetsky. El face diferența dintre leneșul-leneș și leneșul-din-când-în-când. Iar lenea ar fi „dispozițiune obișnuită de a nu lucra, iubirea exagerată de odihnă, de neocupație”. Curat politicianul român, la orice nivel!  Într-un dicționar se mai spune că lenea este faptul de a te complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească și căruia îi place să stea fără să muncească.

    Multe sunt expresiile care etichetează lenea, limba română se dovedește foarte generoasă în acest sens. Pentru că mâinile sunt cele care contribuie la facerea, la manevrarea obiectelor, lenea se află în legătură cu neutilizarea lor. Leneșul, prin urmare, stă cu mâinile în sân sau în șolduri sau încrucișate ori sub fălci ori în buzunar „ca boierii la divan”. Și ochiul pare antrenat în această „nemuncire”: „a sta cu ochii în tavan”.  Acțiunile inutile („a tăia frunze la câini”, „a duce câinii la apă”, „a căuta perii în palmă”) nu sunt decât o formă de ironizarea a faptului că leneșii au o existență sterilă. Unele ziceri sunt mai tranșante, căci lenea este identificată cu absența unui rost în lume: „a face degeaba umbră pământului”, „a strica mâncarea degeaba”. Efectul pare să fie chiar alterarea spațiului: „a puți locul după cineva”, „a-i puți cuiva și urma”. Starea de inactivitate implică și altceva, lucrurile necesare se cer deplasate spre om, nu omul spre lucruri: „para mălăiață pică în gura lui nătăfleață”, „așteptarea să îi pice mura în gură”. Trebuie să recunoașteți, e o lectură utilă pentru parlamentarii care dormitează prin casa aia uriașă, moștenire a… În fine, nostalgicii încă mai viețuiesc pe lângă noi!

   Oamenii fac haz și de altfel de necazuri: „leneșul e bun să-l trimiți să meargă după moarte”, „merge mai mult în trei zile decât în una” sau „se scoală singur de jos”, „leneșul, ochiul până și-l deschide, poștașul o poștă întreagă săvârșește”. Proverbele vorbesc și ele de o secătuire a ființei, de o degradare treptată: „lenea pe om topește, ca focul pe lemne”, „nemuncitorul seamănă cu un câmp pustiu, ce soarbe multe ploi fără a da vreun rod”. Mai mult, inactivitatea corpului determină încetinirea minții și a sufletului: „trândăvia adoarme sufletul celui mai deștept”, iar „lenea sufletul la adormire duce”.

    Sinonimele evidențiază și ele diversele forme ale acestei stări: lenevie, trândăveală, parazitism, trântorire, puturoșenie, indolență, delăsare, indiferență, nepăsare, apatie, pasivitate, lâncezeală, comoditate, inerție.  Religiile sunt și ele de părere că lenea e un păcat de moarte, iar etica protestantă, bază morală pentru începuturile modelului economic capitalist, ridică munca la rangul de practică izbăvitoare care ne poate cumpăra biletul către rai: o muncă austeră și asiduă, cu scop moral ascetic, nu cu scopul huzurului frivol în lumea aceasta. Comunismul a asociat lenea cu burghezia și a făcut-o dușman de clasă. Toată lumea trebuie să muncească, iar munca intelectuală nu e muncă adevărată, ci sfidare și pretenție de superioritate. Contează sudoarea frunții și egalitatea.

   Fără doar și poate, lenea ca o lipsă a voinței sau dorinței de a depune orice fel de efort spre orice direcție, lenea ca stare de dependență de ceilalți, lenea cronicizată ca lipsă a energiei vitale și a dorinței de a trăi pe propriile picioare este o problemă psihologică. Dar nu toate experiențele de „stări de lene” sunt la fel. A trăi din când în când momente de retragere și de inactivitate, a simți nevoia de a sta, de a nu face nimic, de a te relaxa, de a lua o pauză de la tot și toate este normal și sănătos.  Așa crede politicianul român și e consecvent în susținerea filosofiei lui de viață. Să-l facem fericit și să-i mai spunem că avantajul cel mai mare al lenei periodice e acela că poate aduce seninătate, prin capacitatea sa de a ne deconecta atenția de la greutățile fiecărei zile, pentru a putea da proporția cuvenită lucrurilor din viața noastră: dorințe, planuri, împliniri sau dezamăgiri, speranțe.

   Să fie primită!