O introducere amară…
Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”… Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…
3.Despre ranchiuna lor…
Adică despre ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare… De 30 și ceva de ani le tot vedem, auzim, simțim în cuvintele lor, în faptele lor, în amăgirile pe care le trimit spre oamenii necăjiți. Le trimit și eu, către „vocabularele” lor politice, doctrinare, filosofice aceste cuvinte, ale lor sunt pe deplin: ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie, pricină, sfadă, cârcotă, dihonie, râcă, harță, pricaz, scârbă, bucluc, hâră, poancă, sfădălie, zoală, gâlcevire, împoncișare, pâră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, filonichie, ostilitate, pornire, urâciune, vrăjbie… Le-am dat la grămadă, conform geografiei electorale, ca să le priceapă deputații și senatorii și miniștrii din toate colțurile țării.
Știu eu o „înaltă față” din preajma mării care le-ar putea spune: „Cine poartă ranchiună celui care l-a jignit sau l-a asuprit sau i-a făcut, îndeobşte, orice fel de neplăcere, acela jigneşte mila lui Dumnezeu faţă de el însuşi, nemăsurând celui împreună-rob cu el măsura cu care îi măsoară lui Domnul. Şi cum îi va fi plăcută lui Dumnezeu râvna cea pentru El dacă omul râvneşte să Îl răzbune în aproapele, iar în sine însuşi Îl dispreţuieşte şi Îl jigneşte?” Numai că, fața cu pricina e palidă și nevrednică de înțelepciunea din cuvintele de mai sus…
Am citit undeva că atunci când renunți la resentimente, începi să crești. Și de-abia atunci, sufletul tău se poate vindeca; inima se poate deschide din nou pentru ceilalți atunci când lași în urmă ranchiuna. E momentul acela în care încetăm să ne mai percepem drept victime și ne vedem, în schimb, drept învingători. Și nu, asta nu reduce din responsabilitatea pe care i-o atribui celuilalt. Însă, e important să te asiguri că nu te răzbuni pe nimeni, nici pe tine, nici pe celălalt. Sunt sigur că i-am convins, să vezi înțelegere, delicatețe, armonie, toate pogorâte peste clasa politică atât de pricepută din patria înghețată!
De nevoie, pentru funcții, măriri, mașini, șoferi, avantaje etc. au unit toate doctrinele lor de stânga, de dreapta, de mijloc, de verde. Ranchiuna? Nu e, domnilor, povești morale, de zici că e atâta liniște prin relieful patriei… Chiar așa, ranchiuna este de înțeles. Dar ai întotdeauna la dispoziție opțiunea unei vieți mai bune, mai fericite. Atunci când iertăm, o facem pentru noi înșine? Se mai spune că, uneori, cei care greșesc, regretă. Fiecare dintre noi ne dorim să primim o a doua șansă. Doar că ăștia sunt deja la a nu-mai-știu-a-câta-șansă… Ar putea să fie și un subiect din sferele înalte, de pildă despre ranchiuna prezidențială, dar la ce bun?
Am, tocmai de aceea, și un mic „îndrumar metodico-politic” pentru ideologii de partide din țara mea. În general, starea de bine a organismului nostru nu este influențată de suferința pe care ne-a provocat-o altcineva prin acțiunile sale, ci, mai ales, de faptul că rămânem blocați în resentimente și nu putem vedea dincolo de ele. Ajungem să fim mult mai conectați cu problema, decât cu soluția acesteia. Ajungem să ne mințim pe noi înșine, spunându-ne că suntem bine, atunci când, în realitate, simțim că totul este pe cale să se prăbușească. Dacă existența ta este dominată de furie, îți scurtezi speranța de viață. Atunci când suntem blocați în ranchiună, suntem nefericiți și triști. Sau ar trebui să fim… Când urăști pe cineva, ura crește exponențial în interiorul tău și hrănește furia, cea care te face să îți dorești ca omul care te-a rănit să sufere la rândul lui. Și te împiedică să vezi ce poți face ca să-ți fie mai bine. Altfel, s-ar putea să te trezești rănindu-i, la rândul tău, pe cei din jur, pentru că nu poți ierta și nu te poți vindeca.
Doar atât le-aș mai spune, apelul la ranchiună (denumit și argumentum ad odium) este o eroare logică și un caz specific de apel la emoție, în care cineva încearcă să câștige susținere pentru un argument prin exploatarea resentimentelor, ranchiunei și disprețului față de partea opusă. În loc să se prezinte un argument susținut cu fapte sau evidențe, argumentul este construit de așa manieră încât să te îndemne să faci sau să nu faci ceva, pur și simplu din ranchiună.
P.S. Vă mai spun ceva despre „Ranchiuna”, una dintre cele mai înguste clădiri locuibile din lume, care a fost construită de un bărbat ce voia să se răzbune pe fratele său. Se numește chiar așa, „Ranchiuna” și o vedeți mai jos. A ridicat, prin urmare, cea mai îngustă clădire locuibilă din țară pentru a bloca vederea la mare a casei fratelui său.
Adaug că, au fost doi frați, fiecare moștenind un lot de pământ. „Să le zicem lotul A și lotul B. Neputând să se pună de acord cum să dezvolte cele două părți, întrucât lotul B a fost parțial expropriat pentru infrastructura rutieră, proprietarul lotului B a decis să construiască pe bucata minusculă de pământ pe cont propriu…”, a relatat o agenție de presă. El spera ca în felul acesta clădirea sa să blocheze vederea la mare a fratelui său, astfel încât valoarea proprietății lui să scadă.
Mă gândesc să trimitem în clădire, prin rotație, liderii unor partide de la noi, când în față, când în spate, cu ranchiuna lipită de moacele providențiale pentru milioanele de alegători. Sau alergători?