TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”.

   Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

.XXIV. Despre autoritarismul lor (unu)

 

   Li se umflă gușa, par cei mai hotărâți dregători, aruncă priviri crâncene spre noi. Dar cine să-i mai creadă? Se știe, autoritarismul este o formă de guvernare care implică o autoritate nelegitimă, în care normele liberale și democratice nu sunt respectate. În regimurile nedemocratice, guvernanții s-au autoselectat sau, dacă au fost aleși, nu pot fi înlăturați de la putere de către cetățeni, prin alegeri libere și competitive. În totalitarism, regimurile respective fac uz de o anumită ideologie social-culturală „infailibilă”, prin care încearcă să mobilizeze masele și care nu permite pluralismul. În istoria noastră recentă, excesele de autoritarism, neavând la bază o singură ideologie, își justifică legitimitatea prin diverse motive, precum patriotism sau naționalism, dezvoltare economică, „justiție socială” și necesitatea de a menține ordinea și altele asemenea. Știu, vă gândiți spre adierile peremiste de ieri sau către cele auriste de acum, dar nu sunt numai ei. Din păcate, aromele ciucociolacosiste nu sunt prea departe de… adevăr.

   De altfel, termenul autoritarism a fost introdus în teoria politică de către Școala de la Frankfurt, însemnând un anumit set de caracteristici sociale, inerente atât culturii politice, cât și conștiinței sociale în general. Autoritarismul este, deci, un sistem socio-politic bazat pe subordonarea statului sau a liderilor acestuia. Un alt context, ușor de verificat în lumea noastră coalizată nefiresc și rotativ, astăzi, autoritarismul este o trăsătură socială sau o trăsătură de personalitate, caracterizată de încrederea că în societate trebuie să existe loialitate strictă și necondiționată față de un conducător, subordonarea necontestată a oamenilor față de autorități.

   Aladar, autoritarismul este un sistem de guvernare non-democratic în care o persoană sau o elită deține puterea și în care drepturile politice și libertățile civile sunt larg restrânse. A fi autoritar înseamnă, în esență, un abuz al autorității cuiva, întrucât sugerează că autoritatea este confundată cu puterea și este folosită pentru a-i domina pe ceilalți. Personalitatea autoritară își folosește poziția socială pentru a proiecta propriile părți disprețuite asupra altora, care pot fi apoi persecutați. E drept că, o persoană care acționează cu autoritate este cineva chiar foarte diferit de o persoană autoritară, pentru că poate acționa creativ și adecvat, așa cum ii cere situația in relație cu ceilalți. Pentru a proceda astfel in mod eficient, e nevoie de conștientizarea propriilor abilități, temperament și limitări, in contextul înțelegerii unei situații și nevoilor celorlalți. Adică, tot ce-i caracterizează pe liderii noștri politici de azi, de la marele dulap și până la sertărașele de provincie…

   Celor mai mulți lideri politici de azi, parcă le-aș spune că o persoană care are o parte a autoritarismului nu este protejată de efectele factorilor negativi, ea percepe lumea ca fiind periculoasă, purtând pretutindeni o potențială amenințare. Dar, în lume, se dovedește că unii încep să se ascundă, să ia o poziție pasivă, în timp ce alții devin activi, pentru că ei cred că este mai bine să atace și să apere, astfel încât aceștia devin lideri care subjugă aceste pasive. Greu, nu, marilor dregători de azi?

   Autoritarismul politic se distinge și prin faptul că toată puterea este într-adevăr concentrată pe o singură instituție sau persoană, iar pluralismul este controlat în oricare acțiune sau  opinie politică. Societatea trebuie să demonstreze loialitatea față de partidele de la guvernare. Adesea, oamenii confundă conceptele de autoritate și autoritarism, dar există diferențe semnificative între ele. Autoritatea este o formă de influență dobândită prin anumite comportamente, înțelepciune, respectarea anumitor reguli, standarde etice și moralitate publică. Personalitățile autoritare câștigă respectul, indiferent de opinia lor personală asupra virtuților pe care le oferă în final. Adică tot ceea ce au oamenii noștri de la putere. Cuvântul autoritate a venit din latină, „auctoritas” înseamnă și „influență”, „putere”.

   Insistăm, autoritarismul este un stil de comportament în care dreptul de putere este proclamat de o persoană în mod independent. O persoană care a priori are putere este capabilă să devină un lider autoritar, dacă nu a reușit să facă față în mod adecvat puterii care i-a fost dată. Dacă definim, pe scurt, diferența dintre noțiunile de autoritate și autoritarism, atunci autoritatea este puterea pe care oamenii din jurul lor o înzestrează unei persoane în sine, iar autoritarismul este puterea pe care o persoană o „bate” de la sine, forțându-i pe ceilalți să se supună. Autoritarismul sau pur și simplu prezența puterii nu înseamnă întotdeauna autoritate, ci trebuie câștigat. Cam așa rostea de la tribuna ONU o mare personalitate politică a secolului trecut…