TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”. 

   Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

.XXII. Despre viclenia lor…

 

   Viclenia lor li se citește pe chipurile obosite, preocupate de grijile patriei pe care o slujesc cu devotament nețărmurit. I se mai spune perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug, șiretenie, șmecherie, șiretlic sau, mai elevat, ca în programele lor politice, stratagemă… Zîmbetului lor, cum zice Sadoveanu, îi atribuiam numai viclenie. 

   Trimite-l pe dușman să prindă șerpii, strigă de la tribunele colorate orice lider de carton, el știe că mereu ciorile care trăiesc în oraș sunt cele mai viclene, a învățat că e bine să oferi ofranda la templu din orezul altuia. Domnule șef de partid, ai învățat repede cum vine asta: „Se plânge că n-are dinți / Ș-apoi roade la cojiți.” Întotdeauna  una gândește și alta vorbește., adică  te pupă în bot și-ți ia din punga de tot, este taler cu doua fețe, te atinge cu bumbac, te mângâie cu ghimpi.

    Spune-le ciuco-ciolacilor noștri ceea ce scria Spinoza: un om liber acționează întotdeauna cu bună credință și nu recurge la viclenie. Vicleniei îi este mamă răutatea, perversitatea, tată îi este orgoliul, surori îi sunt invidia, prefăcătoria, răzbunarea, clevetirea, bârfa, obrăznicia, defăimarea, ura. Ca multor alte păcate, vicleniei îi priește întunericul vieții, lumina o încură. Omul viclean are în sânge o șiretenie pe care și-o dezvoltă în timp. Viclenia este condamnată de Mântuitorul Iisus Hristos, când îi mustră pe farisei, zicând: „Voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie” (Luca 11, 39). Viclenia se ascunde în inima omului, pe care o întinează, precum „vicleniile… ies dinăuntru și spurcă pe om” (Marcu 7, 22-23).

   De câte ori apare un om politic din vârful puterii și pogoară bunătatea peste noi, știm precis despre ce este vorba. Falsa bunătate este cel mai mare semn al vicleniei. Astfel, mai de folos este un prieten aspru și sincer, decât un străin lingușitor, precum spune înțeleptul Solomon: „De bună credință sunt rănile pricinuite de un prieten, iar sărutările celui ce te urăște sunt viclene”. În fața unor împrejurări care cer soluții urgente, dregătorul nostru umflat va folosi viclenia, numai omul înțelept va folosi inteligența. De cei proști și răi ne mai putem feri singuri, dar de cei vicleni este mai greu. Vicleanul se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase. 

   Învățând șmecheria din familia lui politică, prefăcătoria îl însoțește pretutindeni, știe să se prefacă, se arată ca un om bun, pentru a-i înșela pe ceilalți, a le obține încrederea. Nerușinarea cu care se minte astăzi la noi este o formă de viclenie cu care se maschează eșecurile și slăbiciunile. Tupeistul viclean consideră viclenia drept inteligență. El se crede cel mai deștept, el este totul și celălalt – nimic pentru el! Prin discursurile lui triumfaliste vrea să poată deturna atenția de la eșecurile guvernării sale. Vulpoiul, spunea cineva, se pricepe foarte bine să explice de ce are o găină în gură și ce bine tocmai se pregătea să îi facă. Și când are o cât de mică reușită, își dezvăluie de îndată cruzimea și spiritul său batjocoritor.

   Viclenia este mască, fard, falsitate. Vă reamintesc, „oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.” – Psalmii 12:2 Iar noi ce facem? Oamenii se prefac că-mi spun adevărul, noi ne prefacem că-i credem. Am uitat de mult că omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. Avea mare dreptate un personaj de poveste, ai grija cu cine începi să te întâlnești, o mulțime de oameni nu se uită după dragoste, se uită după ajutor.

   Chiar așa se mai spune, un soldat viclean și o mănușă au întotdeauna o grenadă, pentru că cine este mai viclean, va câștiga mai repede. Pentru viclean există o poartă și el rupe un gard. Omul viclean se îmbracă mereu când în piele de oaie, când in piele de vulpe, iar vicleanul este ca albina, în gură cu miere şi-n coadă cu ac şi fiere. Există mai mulți proști decât deștepți în lume, altfel cei deștepți nu ar avea suficient de mult pentru a trăi, spunea Samuel Butler. Iar Francis Bacon credea că nimic nu provoacă mai multe pagube într-o stare decât pasul inteligent pentru înțelept.   

   Pe scurt, oamenii noștri așa-ziși politici sunt ca vulpea, care își șterge urmele în nisip cu coada, pentru că cine ajunge bine începe, dar al doilea șoarece ia brânza. Mă gândesc să fac o propunere doctrinară pentru coaliția fericită din rotațiile politice ale patrie îngândurate: pisicile sunt mult mai inteligente decât câinii: ați încercat vreodată să îndemnați opt pisici să tragă o sanie în viscol? O concluzie normală, azi: motivul pentru care proștii și ticăloșii sunt mai buni în lume decât bărbații mai înțelepți și mai cinstiți este faptul că sunt mai aproape de caracterul general al umanității, care nu este altceva decât o combinație de înșelăciune și prostie. 

 

P.S.  Și pentru că viclenia și prostia țanțoșă se împletesc de minune, iată o imagine de ieri, undeva în apropierea pieței din orașul nostru. Așa, ca un „desert” la vicleniile                             actualității pașnice…