O introducere amară…
Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”.
Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…
XVI. Despre iresponsabilitatea lor…
Îmi imaginez că stau de vorbă cu un ministru de azi. La alegere! De dreapta, de stânga… Care dreaptă și care stângă? Sunt toți fără busolă.
Doamnă, domnule (sunt un om politicos, nu?), în sensul legii penale, iresponsabilitatea are înțelesul unei stări de incapacitate psihică ce se poate manifesta în cazul acelor persoane care fie nu-și pot da seama de sensul faptelor pe care le săvârșesc și de semnificația consecințelor acestora, fie nu-și pot determina și dirija în mod normal acțiunile sau inacțiunile. Doamnă, domnule, le-aș mai spune privindu-i în ochii holbați peste alegători, iresponsabilitatea măsurată electoral determină forme iresponsabile de putere. Cum tu singur eşti răspunzător pentru acţiunile tale, orice faci sau nu faci contează. Dacă ai o altă impresie, să ştii că te amăgeşti şi te minţi, cazi, adică, în cea mai gravă formă de iresponsabilitate. Atunci când îi „ghicim” știu să se ascundă, dau impresia că muncesc din greu pentru țară, pentru popor, ce zic eu aici, pentru planetă.
Și le-aș cita dintr-un român celebru, le-aș cere voie să deschid o carte de Mircea Eliade. Auziți: „Dacă nimic nu e real, dacă totul e o creaţie gratuită şi absurdă, ca într-un mare vis, un joc iresponsabil repetându-se la infinit, existenţa noastră n-ar mai avea nicio semnificaţie şi nicio valoare. Am fi definitiv pierduţi.” Am fi? Suntem de 30 de ani și mai bine…
De altfel, oamenii politici iresponsabili şi stupizi se învinovăţesc rareori pe ei înşişi pentru greşelile făcute. Se apune că a-ţi asuma riscuri înseamnă a acţiona curajos și responsabil, nicidecum a te arunca cu capul înainte fără să te gândeşti la ceea ce faci (ceea ce echivalează cu iresponsabilitatea). Să-i obosesc mai departe? Andrei Pleșu scria că noi suntem înclinaţi în mod natural şi educaţi în mod iresponsabil să credem că, pentru chiverniseala destinului nostru, nu ne sunt trebuincioase decât împrejurări favorabile, bunătăţi, răsfăţuri şi noroace.
M-am întrebat de multe ori: care sunt cauzele principale ale iresponsabilității lor atât de evidente? Una dintre ele constă în faptul că individul din mulţime dobândeşte, prin conştiinţa apartenenţei la un număr, sentimentul unei puteri de neînvins, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care, dacă ar fi singur, ar fi obligat să şi le reprime. El va ceda în faţa acestora cu atât mai uşor cu cât (mulţimea fiind anonimă şi, ca atare, iresponsabilă) sentimentul responsabilităţii, care îi înfrânează totdeauna pe indivizi, ar dispărea în întregime. Prin urmare, în al doilea rând, este suficient să spunem că individul din mulţime se află plasat în nişte condiţii care îi permit să-şi relaxeze reprimarea tendinţelor sale inconştiente. Cam greu, domn ministru, așa-i?
Numai că, a fi superficial şi iresponsabil faţă de adevărata ta identitate și conştiinţă înseamnă a fi sclav, a fi divizat şi a vedea o mulţime, acolo unde nu există nici măcar zero oameni (de bine). E o mare presiune asupra discernământului politicianului în lumea de azi. Pasul către iresponsabilitatea lui contagioasă este, tocmai de aceea, foarte ușor de făcut. Doar că efectele se lipesc, din greu, peste chipurile palide ale oamenilor de rând. Ale noastre, prin urmare…