TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”. Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

XIV. Despre invidia lor… (prima parte)

  

   A invidia, se spune, înseamnă a dori, a râvni, a pofti la ceva ce aparține altuia, a jindui, adică e un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia. Curat politicianul de la noi! Pizmă, zavistie, ciudă pe norocul, succesul ori meritul altuia…

   Se mai crede că  invidia este un fenomen universal, funcțiile distructive fiind consemnate într-un efort de a poseda ceea ce aparține altuia. Meditație filosofică la greu!  Mai mult, s-a arătat că reacția creierului în timpul invidiei are loc, în principal, „în partea anterioară a cingulului”, cu aceeași regiune a creierului jucând un rol-cheie în durere. Melanie Klein, scria, în cartea ei „Invidie și recunoștință„, că o persoană invidioasă este bolnavă la vederea plăcerii, ea este bine doar cu suferința celorlalți. Prin urmare, toate încercările de a satisface invidia sunt inutile.

   Cineva mă întreabă de ce nu dau mai multe exemple, nume, fapte din viața politicianului român. De silă! Pentru că, spune-le despre toate acestea parlamentarilor care dormitează în palatul cel fără de sfârșit, se vor plictisi și mai tare. Haideți, mai citiți distinși oameni de partid și de stat un pic! Jacques Lacan subliniază faptul că invidia și gelozia nu trebuie confundate, invidiind nu ne străduim să obținem obiectul acesta sau acel obiect, de regulă nu avem nevoie de ceea ce invidiem la altă persoană, deoarece fericirea celuilalt nu este deloc legată de umerii noștri. Pentru a cerceta ce provoacă aceste sentimente de ,,bucurie la răul altuia”,  profesorul Richard H. Smith (profesor de psihologie la Universitatea din Kentucky) a invitat două grupuri de studenți să evalueze o așa-zisă ședință video de antrenament despre intrarea la școala de medicină. Unui grup i s-a arătat un film, în care actorul interpreta rolul unui student la școala de medicină care avea un BMW, o prietenă drăguță și o familie bogată și care se lăuda că este capabil să ia note de A, studiind foarte puțin. Celuilalt grup i s-a arătat un tânăr cu mijloace modeste, fără prietenă sau mașină, care studia din greu, obținând doar note de B. Chestionarele, deloc surprinzător, au indicat că studenții au resimțit nivele mai înalte de invidie față de primul aspirant Profesorul Smith a arătat apoi subiecților un epilog care dezvăluia că niciun student nu a ajuns la școala de medicină în final; amândoi au fost arestați pentru furt de metamfetamină din laboratorul școlii. Un al doilea chestionar a măsurat cum au primit vestea subiecții săi. Căderea aspirantului bogat și atrăgător a inspirat mai multă bucurie decât căderea celuilalt. Invidia simplă, (ca mâhnire), pe care profesorul Smith spune că a testat-o, este un potențial prezicător (indiciu) al bucuriei invidioase (bucuria la răul altuia).

    Și cu pioșenie, mai departe… Cam așa ar zice o Înaltă Față,  abia coborâtă din limuzina de lux, lustruită de șoferul îmbrăcat în straie negre! O spun cu invidie? Biserica creștină, dragi enoriași, a stabilit șapte păcate capitale: mândria, desfrânarea, lăcomia, iubirea de arginți, invidia, mânia și lenea.

   Invidia este lăcomia, dorința pentru ceva posedat sau afișat de o altă persoană și durerea însoțitoare că tu însuți nu ai acel ceva, e o experiență emoțională complexă, ea poate consta în multe elemente: dor, sentimente de inferioritate, rea voință față de persoana invidiată, resentimente și vinovăție. Când o persoană devine invidioasă, acest lucru se datorează adesea unui anumit grad de nemulțumire față de sine. Cu alte cuvinte, invidia apare atunci când o persoană crede că a avea ceea ce are o altă persoană ar crește propria fericire. Invidia ar putea implica, de asemenea, un anumit grad de dorință ca și cealaltă persoană să nu aibă obiectul sau calitatea invidiată.