TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici

O introducere amară…

   Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”… Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…

 

1.Despre ignoranța lor…

   Liberalul de la energie, pesedistul fost la apărare, liberalul de la interne, omul roșu de la muncă și protecție socială, domnul expirat de la educație, noul ministru al apărării și teza lui de doctorat, ca să aleg numai câțiva dintre cei de azi… Sau minoritarul de la sport, pierdutul printre legi de la justiție, dar și lista lungă a celor care au fost sau sunt sau, din păcate, vor veni… Sunt câteva „motive” ale  „meditațiilor mele” despre ignoranță, o trăsătură aproape generală a oamenilor politici din țara mea. Au „probat-o” chiar în aceste zile.

   S-o luăm metodic, ignoranța reprezintă o lipsă de cunoștințe elementare, derivând din lipsa de învățătură, noțiunea fiind sinonimă cu incultura. Sună teribil pentru ei, se spune că  eliminarea ignoranței se face prin educație. Desigur, mă gândesc la cultura politică a oamenilor noștri de carton. Presat…

   E o treabă serioasă, ignoranța a fost chiar și clasificată. Roger D. Congleton, profesor de economie la West Virginia University, a publicat un articol în care vorbește despre două categorii: 1.ignoranța naturală și 2.ignoranța rațională. Și scrie că ignoranța rațională presupune, în termeni foarte simpli, că un individ va alege în mod conștient să rămână neinformat în privința anumitor aspecte ale lumii care, fie îl afectează mai puțin sau pe care nu le poate influența. Autorul subliniază caracterul deliberat al ignoranței raționale și face o distincție între aceasta și ceea ce a etichetat ca fiind ignoranța naturală. El spune că cel mai bun exemplu de ignoranță naturală este starea în care ne naștem. În acel moment, suntem complet ignoranți cu privire la lumea care ne înconjoară, dar această stare nu este o alegere pe care am făcut-o noi. Apoi definește ignoranța rațională ca fiind „linia subțire care separă ignoranța naturală de cunoaștere”. O descrie astfel, pentru a sublinia următoarea caracteristică a ignoranței raționale: pentru a fi rațional ignorant cu privire la o anumită problemă, un individ trebuie să știe că această problemă există, fiindcă numai în această condiție poate lua decizia rațională de a rămâne neinformat cu privire la ea. Ați înțeles, domnilor guvernanți pe care vă „pomeneam” mai sus?

   Și le mai spun și cum scria un mare gânditor, Karl Popper: „Adevărata ignoranță nu este absența cunoașterii, ci refuzul de a o dobândi”. Bine, merge pentru ei și un pic din Părintele Galeriu: „Ignoranța este un păcat foarte grav, căci un creștin autentic nu poate fi prost”. Chiar mă gândesc să-i îndemn pe oamenii politici din vremurile pe care le trăim azi, să citească dintr-un tratat Despre ignoranță, scris tocmai în 1367… A fost răspunsul pe care Petrarca l-a dat celor patru învățați aristotelicieni care îl socoteau un om bun, dar necultivat. Textul a fost o pledoarie construită în jurul a trei idei fundamentale: acceptarea propriei ignoranțe, manifestarea unei culturi superioare celei a detractorilor săi și definirea incapacității general umane de a atinge cunoașterea. Cunoștințelor enciclopedice, văzute ca manifestare orgolioasă a unei curiozități excesive și vane, Petrarca le opune privirea întoarsă spre sinele uman. Păi, da… Petrarca, Bode, Daea, Virgil Popescu, Câmpeanu etc. Gânditori, frate! Chiar mi-l imaginez pe fostul „luptător de kickboxing” Daniel Ghiță, devenit deputat PSD pe filiera Firea-Pandele, devorând cu pasiune tratatul de mai sus… Și citez din gândirea lui, lipsită de… ignoranță! „Carol I n-a iubit niciodată poporul român, nici România, ci poporul german și Germania.”  Și mai zicea: „Exact identic Klaus Iohannis nu iubește poporul român!” Mai țineți minte? „Eminescu ne vorbea despre «școliți la Paris». ,Aceștia sunt cancerul României.” E drept, el ne asigura că: „Merg la slujbă! Nimeni nu îmi poate lua credința!” Corect, nici nu ne propunem…

   Tot așa, îmi cam imaginez eu cum ar arăta privirea întoarsă a domnului Sorin Câmpeanu către autorii din care a copiat la greu, în slujba studenților lui, desigur. Și ce, nu avea dreptate Schopenhauer? Ignoranţa este fiica lenei. Mai mult, Balzac credea că ignoranţa este mama tuturor nelegiuirilor sau, asemănător, ignoranţa este rădăcina şi trunchiul tuturor relelor. Platon, domnilor miniștri… Le mai spun, deci, că ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele (Confucius), adică este un mare duşman al minţii, este deşertul din mintea omului. Are dreptate Socrate, ignoranţa este originea tuturor relelor. De aceea spunea Emil Cioran că un ratat ştie totul, chiar dacă e incult. Un alt filosof credea că oamenii, cu cât sunt mai ignoranţi, cu atât sunt mai îndrăzneţi. Și el nu-i știa pe ignoranții de azi, din viața noastră cenușie. Îndrăzneala lor se vede din vârful munților.

   De câte ori îl aud (rar, tot mai rar, adică pas cu pas…) pe omul de la Cotroceni, înțeleg că mare ignorant trebuie să fie omul care dă răspuns la toate problemele. Și parcă i-aș spune celui de lângă mine: nu te supăra pe oameni și situații, ambele sunt fără putere dincolo de  reacția ta. Am citit eu pe undeva că, uneori, cel mai bun lucru e să… nu faci un lucru, decât să demonstrezi că poți să-l faci, pentru că pur și simplu nu merită timpul tău. S-a spus chiar că una dintre cele mai mari închisori în care trăiesc oamenii este frica de ceea ce cred alții despre ei.

   Pe-ai noștri n-aș crede că-i preocupă așa ceva. Li se potrivește o replică dintr-un roman celebru: „Nu înțeleg, dar nici nu-mi pasă… așa că e ok. Sunt prea trecut prin viață ca să-mi pese cine mă place și cine nu. Am lucruri mai importante de făcut. Dacă mă iubești, te iubesc. Dacă mă susții, te susțin. Dacă mă urăști, nu-mi pasă. Nu mă placi? Ce păcat, am nevoie de câteva minute să-mi revin din tragedie”.

   Săptămâna viitoare, despre indiferența lor… Știu că ei abia așteaptă tableta mea de luni!