TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

Un gând pentru ei…

   „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

Oamenii mediocri (6)

     Am citit undeva că oamenii mediocri pot experimenta teama de viață și îndoiala de sine și că ei cred că este mai bine să nu ieșiți afară, să mergeți pe drumul bine încercat, dar să nu ispitiți soarta. Nu sunt sigur că autorii care au opinii de acest gen i-au văzut la „treabă” pe mediocrii noștri.

   Mediocritatea poate fi, de asemenea, o consecință a lipsei unor obiective și linii directoare de viață, am mai aflat. Greșit, domnilor teoreticieni și eticieni, ai noștri au obiectivele bine elaborate, cu liniile directoare stau bine, e un infinit de promisiuni în platformele lor politice. E drept că, dacă un om nu știe ce vrea, atunci este dificil pentru el să înceapă, să încerce și să se străduiască pentru ceva anume. Avem atâtea exemple în clasa politică românească, încât argumentele ne-ar cam copleși…

   Totuși, de ce oamenii se referă la cineva care e clar un mediocru cu un asemenea dispreț?  Ce este mediocritatea, e o abatere? Nu uitați că mediocritatea este ceea ce se află între extreme, iar respectarea „mijlocului de aur” este, din păcate, aprobată de societate. Dar, mediocritatea extremă a gândirii nu este și ea incapacitatea de a depăși standardele stabilite de obișnuințele celorlalți? La urma urmei, în mod tradițional, oamenii se feresc de cei care se abat puternic, în orice direcție, de la „norma” general acceptată. Și atunci, o să-i votăm mai departe, sclipiciul lor violent e mai important decât modestia din creierul adormit? Întreb și eu, deși cam știu bine răspunsul, din ce în ce mai aurit, mai galben tot mai decolorat, mai roșu încă aprins, adică o splendoare de culori pe cerul patriei, acoperind o toamnă pustie. Mai pustie chiar decât sufletele noastre, stoarse precum o factură la gaze și energie, în curând.

   Prin urmare, cu privirile spre oamenii din vârful puterii, să ne întrebăm: care este pericolul mediocrității? Este, mai ales tendința spre conformism, aceea de a împlini orbește și fără gânduri proprii voința altcuiva? Nu uitați că oamenii mediocri nu analizează cauzele fenomenelor, nu se adâncesc în esența lor, ei se amestecă în mulțime pentru că „așa face toată lumea”. E drept, domnul de la Cotroceni nu se mai amestecă de mult în mulțime, e conservat în sfere înalte și visează demnități planetare.

   Când îi privim pe cei mai mulți dintre „conducătorii” noștri (vremelnici, dar ei par eterni…) observăm cu ușurință tendința lor de a nu arăta nimic remarcabil, de a-și fi găsit scopul vieții după prima cotitură a drumului. Omul mediocru, se mai spune, a primit calificativul de „satisfăcător”, el nu și-a găsit, de fapt, scopul vieții, e mereu sub influența ignoranței. Numai că, mediocritatea, potrivit lui Joseph Joubert, „este o virtute în ochii oamenilor mediocri. Cine ar obiecta dacă ar conduce societatea la progres, iar omul la planul lui Dumnezeu pentru el? Pentru că, din păcate, mediocritatea face ca totul într-o persoană să fie mediocru – mintea, sentimentele și rațiunea. Căutarea potențialului uriaș al nevoilor spirituale, în mediocritate, este la fel de stupidă ca atunci când sapi diamante într-un morman de bijuterii”.

   Altcineva exclama: mediocritate, ce cuvânt jignitor! Dar imaginați-vă, există vreun bărbat politic care să recunoască sincer și direct, față de sine și față de noi, că este o mediocritate? Am tot repetat, în ultimele săptămâni de… tabletă de luni, că omul mediocru este unul care nu iese în evidență, se contopește cu masa gri, dă senzația că prețuiește opinia publică, el urăște curajul și riscul, ucide visele, iubește un stil de viață fix și nu are scopuri în viață. Vă mai spuneam că  „rădăcina” cuvântului „mediocritate” este „după mijloace”. Omul mediocru trăiește între limitele posibilităților sale și, de îndată ce acumulează ceva care poate extinde aceste limite (bani, talent, experiență, abilități etc.), atunci viața lui depășește dimensiunile care-l încăpeau în prima fază a vieții lui. Cum să le explici ciucăciolacilor din vremurile de azi că, pentru a deveni remarcabil printre alți oameni, trebuie să ai o mulțime de virtuți care depășesc în mod constant obstacolele din „viața și calea lor creativă”?

   Pe data viitoare, mai avem câte ceva de spus!