TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

Un gând pentru ei…

   „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

Oamenii mediocri (4)

   Mă gândesc, uneori, cu câtă inutilitate le-aș putea spune ciucociolacilor noștri ce scria Sfântul Augustin: „A iubi pe Dumnezeu înseamnă a urca”. Nu-i poți ajuta, fiindcă își încarcă sufletul cu arma nepăsării, încrezători în slaba lor judecată, cu care te dau la o parte dacă încerci să-i ajuți, în timp ce alții pornesc la urcuș încrezători.

   Unul se-nalță, altul se-mpiedică și cade și vine-n jos de-a berbeleacul, nu reușește să scape de platitudinea mediocrității, din cauză că voința-i slăbește sau mintea nu-l ajută. Greu, nu?

   Îi mai țineți minte pe cei căzuți, cândva nemuritori în fruntea bucatelor? Căzuți și    mediocri… Se resemnează sau încearcă să se răzbune pe cei care au reușit? De aici, alte întrebări… Treapta mediocrității „o dobândești” în viață sau te naști cu ea? Cei ce aleg în anumite funcții oameni mediocri, incompetenți sunt tot atât de mediocri, incompetenți pentru rolul lor de a-i fi desemnat pe incompetenți? Un gânditor contemporan scria chiar că perverșii o fac cu scopuri ascunse, uneori plângi urmărind scena vieții, alteori te amuzi până îți dau lacrimile. Regizorii piesei care se joacă în zilele noastre par a fi niște spirite primitive, cu un comportament de snobi, iar actorii nu-și dau seama de rolurile în care sunt distribuiți, care nu li se potrivesc. Sunt sigur că e așa, priviți tristețea toamnei noastre, admirați prețurile lipite zilnic peste rafturile magazinelor și, mai ales, urmăriți ochii ațintiți peste cifrele dolofane…

   Sunt mediocrii noștri, cei din vârful puterii, spirite primitive? Ei speră mereu la o funcție și mai înaltă, dar vor rămâne tot așa, mediocri, cu toată truda, cu toată transpirația lor parfumată. Am citit pe undeva și despre motivația acestei „conservări de stare” a mediocrilor. Le va lipsi întotdeauna condiția formulată de Thomas Edison, acel 1% – imaginație (despre care spunea Albert Einstein că este adevăratul semn al inteligenței). Procentajul de 99% al transpirației, atribuit de Edison, cândva, cercetătorii îl divizează acum în: 29% instruire de bună calitate (cultură cu alte cuvinte) și încurajare și doar 70% transpirație. Ca atare, mediocrul rămâne cu… transpirația! Desigur, în egală măsură, rămâne și cu teza de doctorat, fie ascunsă printre regulile stupide ale bibliotecilor, fie prin sertarul în care se mai află diverse acte de proprietate, conturi bancare sau alte instrumente de prosperitate.

   Este lumea în care trăim o majoritate mediocră? Este, cum se spune adesea, mediocritatea  mai rea chiar decât prostia? Un personaj, într-o carte cândva la modă, spunea că  „omul prost nu-și dă seama, nu suferă, nu cunoaște altceva, în schimb mediocrul recunoaște, își dă seama de multe, suferă și totuși nu face nimic în privința aceasta. Ironia mediocrității este că nimănui nu-i place și nimeni nu și-o dorește sub o forma sau alta”.

   Mediocrul din fruntea bucatelor noastre, ca oricare altul asemănător din istorie, face lucrurile numai ca să fie făcute, tiparul lui sau este „minimul acceptat” și se simte bine așa. Ceva tot a înțeles el, că televizorul, de pildă, este principala unealtă de mediocrizare. Și o folosește… Să citească o carte? Nu-l ajută la nimic! El „citește pe net” și prin ziare.  Are telefon de ultimă generație, mărește literele, descifrează greu mesajele, dar își ia un aer de înțelept pe față și își șterge, din când în când, ochelarii progresivi, cu lentile fumurii și foarte scumpe. Ca să vadă mai bine?

   Pentru a-și depăși condiția, mediocrul nostru trebuie să muncească prea mult și e greu. Mediocrul, dacă totuși ia o decizie, o amână de azi pe mâine, până uită de ea. El este lipsit de originalitate, preia idei, gesturi, vorbe, stil vestimentar, așa cum îi sunt servite, știe cum să copieze până la capăt, adică până departe, în noua lui teză de doctorat. Mediocrul se va înconjura mereu de alți mediocri, pune repede de un partid nou, are doctrina pregătită, o scoate din dosarul cu șină ruginită.

   Pe săptămâna viitoare!