TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

Un gând pentru ei…

   „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

Oamenii mediocri (3)

   Spunea cineva că sunt atâtea moduri în care mediocritatea simte nevoia să fie linguşită, ca    să-şi uite destinul de serie… Dacă ai răbdare și privești un ecran tv (aproape oricare) găsești justificarea afirmației de mai sus. Camil Petrescu scria, într-unul dintre romanele sale, că oamenii neînţelepţi vorbesc fără să se gândească; oamenii mediocri se gândesc la ceea ce au spus, cei înţelepţi la ceea ce vor spune. Nu i-a „apucat” pe mediocrii de azi!

   Și este chiar așa, la o desăvârşită linişte şi mulţumire sufletească ajunge, de obicei, numai mediocritatea, care se divinizează pe sine însăşi. Îmi amintesc cum scria Blaga, aprobarea generală este mai obişnuită pentru omul mediocru decât pentru omul eminent. Evident, nu ferocitatea animalului de pradă necesită o deghizare morală, ci animalul de turmă, cu profunda să mediocritate, timiditate şi plictiseală faţă de el însuşi. Nietzsche, nu-i așa?

   Oarecum simplu, conform dicționarului, mediocritatea este numită „starea celui mediocru – om fără talent, lipsit de merite”. Vă mai povesteam și data trecută, în sens figurativ mediocritatea este caracterizată prin insuficiență de spirit, de merit. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, „medio” însemnând mijlociu și „ocris” înseamnă munți, pietre cu aceeași înălțime. În dicționar, de altfel, sunt citate cuvintele lui Mihail Sadoveanu: „Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. Aceștia nu sunt artiști”. Cred că, pornind de aici, am putea spune și noi că mediocritatea oamenilor politici de azi ne exasperează cam în aceeași măsură. Uneori, mediocrității îi este opus geniul. Se lamenta un filosof de duzină cândva: rare sunt geniile, mediocritățile sunt cât lumea! Suntem mediocri, trăim în sânul unei mediocrități! Mai grav este că asupră-ne acționează!

   Mediocrația, se mai spune, este puterea politică formată din oameni mediocri care nu pot ridica acest popor, ci, dimpotrivă, creează contradicții, haos, regres. Petre Țuțea, atunci când vorbea despre tipurile umane, le împărțea în: sfântul, geniul, talentul, omul obișnuit și neputinciosul. Cu alte cuvinte, mediocri sunt cei ce cuprind tipurile omului obișnuit și al celui neputincios, separat de geniu. Geniul, zicea Țuțea, e cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, o personalitate care posedă o inteligență sau talent „la superlativ”. Un comentator neobosit al zilelor noastre scria că își amintește de plăcerea cu care a citit cândva, într-o revistă primită din Italia, poezia intitulată „Piața Furstemberg”, dintr-un volum de versuri al lui Ion Andreiță, care se referea la talente, la genii: „Pipa lui Eliade / Ademenind dumnezei / Privirea lui Cioran / Ademenind disperări / Zâmbetul lui Ionesco / Strângând scaunele / Gata / Reprezentația a luat sfârșit / Următorul spectacol / Peste o sută de ani”. Și tot el mai spunea că istoricul literar Romul Munteanu, pe care Adrian Marino îl considera „un complex aparat de citit cărți”, întrebat dacă la anii înaintați pe care îi avea se socotea „un biruitor sau un înfrânt”, a răspuns: „Nici un învingător, dar nici un înfrânt. Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru care s-a strecurat printre evenimente și printre oameni ca să rămână în picioare”. Cam așa erau luciditatea, modestia și resemnarea omului trecut prin vremuri!
Mediocritatea nu înseamnă prostie, fiindcă te naști prost sau deștept, geniu sau om obișnuit. Conștientizezi acest fapt, te încadrezi în așa-zisa mediocritate generală, pe care o descoperi oarecum ierarhizată, încerci să depășești pragul mediocrității tale. Este, am citit eu, „ca și cum te-ai afla la parterul unei clădiri având două alternative: te poți simți bine, relaxat, mulțumit, fără să ai dorința, curiozitatea de a urca treptele etajelor clădirii, mai comod fiindu-ți să rămâi pe loc, integrat în turma pe care o conduce „un brav mediocru” și să aștepți sfârșitul vieții în aceste condiții, sau, cu voință și putere să fugi pe scări, să scapi de mediocritatea de la parterul clădirii”. Voința, deci, te poate pune în mișcare; voința despre care spunea Schopenhauer că „a vrut întotdeauna viața, ei slujindu-i intelectul”. Tocmai de aceea, rămânem uneori descumpăniți în fața unui om care se complace într-o plată mediocritate. De fapt, în istoria strâmbă pe care o trăim, descumpănirea a devenit o normalitate zilnică.

    Pe săptămâna viitoare, mai e de vorbit, subiectul e vast…