TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

 

Un gând pentru ei…

   „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

 

Oamenii mediocri (2)

   Chiar așa am citit, că perseverenţa e o virtute modestă prin care mediocritatea obţine un succes obscur, iar mărimea nu se sfieşte să meargă alături de puţinătate, mediocritatea se ţine deoparte. Tagore scria că numai un om mediocru poate dori să moară la bătrâneţe.  

   Mediocritatea este, desigur, o  atitudine de viaţă. L-am mai amintit pe Alain Deneault și cartea sa „Mediocraţia”.El credea că mediocritatea este „mersul pe sârmă” între incompetenţă şi performanţă. Cei mai mulți dintre oamenii care ne conduc (au mai fost unii, ziceau „spre comunism, în zbor”…) sunt mediocri și incompetenți, pentru că ei aleg să fie așa, nu pentru că așa s-au născut sau pentru că nu pot mai mult, adică este o alegere conștientă. Pentru că aceste două trăsături sunt conduse, de fapt, de un set de valori și de un fel de a vedea viața, iar valorile sunt, în bună măsură, alegeri conștiente. Eu aleg să fiu competent, eu aleg să fiu bun. Competența nu vine așa, ca o stare naturală. Pot să aleg să îmi fac azi munca la un nivel de calitate mai înalt sau mai puțin înalt. Mediocritatea și incompetența reprezintă o alegere pentru că vin din felul în care abordăm lucrurile. Până unde mergem, cât de… în profunzime, care sunt valorile care ne ghidează acel mod de abordare? Greu de răspuns în lumea noastră contorsionată… Iar concluzia autorului era că oamenii care ne conduc sunt mediocri și incompetenți tocmai pentru că ei aleg să fie așa. Deci, mediocritatea și incompetența apar din absența valorilor, apar pentru că nu există niște idealuri. Dacă aud că vrei să faci ceva dincolo de a face profit, mulți manageri îți vor spune că ești un idealist. Cultura și civilizația occidentală, tot ce vedem acum și ce apreciem în jur se bazează pe un ideal, iar idealul ei este progresul. Acest ideal de excelență și progres a adus lucrurile până aici. Și e bazat pe două principii, înscrise și la intrarea în Templul din Delfi: cunoaște-te pe tine însuți și măsură în toate. 

   Dar, cui să spui toate acestea? Și în ce limbă? Ciucheză, dăncileză, ciolacheză etc… Adică, pas cu pas? Nu întâmplător îl readuc aici și pe Confucius: mediocritatea este cea mai fericită mască pe care o poate purta spiritul superior pentru că omul obişnuit, adică mediocrul, nu se gândeşte că este o deghizare – şi totuşi, din cauza acesteia, spiritul superior se şi foloseşte de masca mediocrităţii – pentru a nu irita, în cazuri deloc rare, prin compasiune şi bunătate. Iar Nietzsche afirma că la persoanele mediocre, modestia e onestitate, pe când la cele de mare talent e o ipocrizie. 

   Să înălţăm, așadar, un templu cultului mediocrităţii, cum cerea cu resemnare un alt filosof, să nu facem nimic pe jumătate, dacă poate fi făcut pe sfert. Pe săptămâna viitoare, n-am terminat…