TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

Un gând pentru ei…

 

    „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

Oamenii mediocri (1)

   Spunea Leonardo da Vinci că omul mediocru priveşte fără să vadă, ascultă fără să audă, atinge fără să simtă, mănâncă fără să deguste, se mişcă fără vigilenţă fizică, inhalează fără să fie atent la miros sau la parfum şi vorbeşte fără să gândească. Fără îndoială, au existat  mereu oameni remarcabili, celebri sau anonimi, care şi-au asumat destinul, au deschis drumuri noi în istorie, au știut să înfrunte greutățile, s-au autodepăşit, au luat-o de la capăt, au crezut în valori adevărate etc. Dar, tot așa, au existat și incompetenții, cei care și-au supraapreciat nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi care, deloc paradoxal pentru timpurile pe care le trăim, au ajuns să domine, să decidă pentru ceilalţi. De altfel, este vorba de aşa-numitul „Efect Dunning-Kruger”,  consecinţa unui adevăr pe care Charles Darwin, de exemplu, îl exprima în urmă cu peste un veac, într-o formulare încărcată de amărăciune şi anume că „ignoranţa generează mai des încredere decât cunoştinţele”.

   Nu întâmplător scria Octavian Paler că unica mediocritate injustificabilă e mediocritatea iluziilor. Deci, la omul cu însuşiri mediocre şi virtutea e mediocră, iar cineva afirma că  mediocritatea este plaga civilizaţiei, ea este cu atât „mai impresionantă” cu cât o descoperi într-o structură ce se crede deasupra mediocrităţii. Cred că Mircea Eliade spunea că a fi mediocru nu este o ruşine; dar a cădea în cealaltă mediocritate, a culmilor, a tipului superior  este de-a dreptul vulgar. Cu alte cuvinte, în republica mediocrităţii, geniul e periculos.

   Într-o foarte interesantă carte publicată în 2015, care se numește „Mediocraţia”, un filosof canadian, Alain Deneault, argumenta că, în societăţile actuale, de pretutindeni, există tendinţa de a promova mediocritatea, adică indivizi nici buni, nici răi, care se subordonează aproape instinctual unei ordini prestabilite, care ştiu şi vor „să joace jocurile” impuse şi care nu sunt preocupaţi decât de îndeplinirea „caietului de sarcini”, fără preocupare pentru valoarea şi calitatea muncii pe care o desfăşoară sau a vieţii pe care o trăiesc. Sună românește, desigur! Indiferenţa ar putea fi răzbunarea lumii faţă de mediocritate? Nu cred, vocile mediocre se reunesc mereu „într-un cor magnific”, le auzim melodiile răgușite din toate palatele puterii vremelnice și neputincioase, în fiecare ceas al istoriei de azi.. Este, din păcate, așa cum s-a spus: mediocritatea va învinge întotdeauna prin forţa numerelor, dar va câştiga doar mai multă mediocritate. Și avea dreptate Eugen Ionescu, uitați-vă la lumea noastră! Mediocritatea are grijă să condamne ceea ce depăşeşte orizontul ei. Mai ales că, fiecare reuşită atrage un inamic, ca să fii popular trebuie să fii mediocru. Chiar așa credea și Oscar Wilde, sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziţie din partea minţilor mediocre. Pentru că spiritele mediocre condamnă de obicei tot ce depăşeşte inteligenţa lor.

   Într-o definiţie veche, de dicţionar, mediocritatea văzută ca o atitudine situată între extreme este calea de mijloc, ea caracterizează un comportament care nu iese din comun, banal, care nu se evidenţiază prin nimic, previzibil sau, mai mult, este atitudinea cuiva lipsit de inteligenţă, de capacităţi intelectuale deosebite, de creativitate, de cultură, de spirit. Iar      într-un sens mai larg, filosofic, mediocritatea este singurul fel de a fi care îi face fericiţi pe cei mai mulţi dintre oameni, cum spunea „părintele tragediei greceşti”, Euripide, pentru că, în general, se răsplătesc servilismul, conformismul, obedienţa şi nu curajul, meritul sau  devotamentul, succesul, creativitatea. Toate se potrivesc cu lumea dirijată de personajele mediocre ale lumii noastre de azi, chiar dacă de epoca lui Euripide ne despart peste două milenii şi jumătate. Pe săptămâna viitoare!