A fost 8 Martie… Și mi-am amintit de Mama… A trecut un an și jumătate de când Mama a plecat într-o lume mai bună. În ultima ei vară, la noi acasă, Mama a fost fericită să-și citească într-o carte, pe care am apucat să o fac să apară, gândurile ei delicate și senine, așa cum a fost și ea în toată viața pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Din cartea Mamei mele, pe care ea a numit-o „Visele vieții mele” vă trimit câteva cuvinte…
Am scris toate acestea, în speranţa că urmaşii mei vor citi, spre aducere aminte, aceste rânduri. Să nu uitaţi niciodată rădăcinile din care au răsărit vlăstarele şi să le cinstiţi memoria aşa cum se cuvine înaintaşilor noştri. Închei aici o experiență de viaţă din care voi, cei care veţi citi rândurile mele, să învăţaţi că viaţa trebuie trăită, că dincolo de durere şi speranţe, ceea ce rămâne e totuşi ziua de mâine. Eu pot depune mărturie că dincolo de toate durerile omeneşti, atunci când eşti lângă cei dragi, o poţi lua mereu de la capăt şi le poţi spune celorlalţi :„Doamne, fă ca să visez!”…
Simțea că se apropie un fel de sfârșit, nici atunci nu ar fi vrut să ne supere. Mai scria în cartea ei:
În singurătatea şi frământările mele sufleteşti contează foarte mult că cei dragi mie îmi sunt alături. Am început curăţenia pentru sărbătorile pascale şi în această săptămână sper să termin şi cu lucrările din grădina de legume. Afară este vreme capricioasă, cu vânt şi frig pe care nu-l mai aşteptam. Sâmbătă am stat mai mult la biserică, pentru că a fost pomenirea morţilor, cu colivă şi pachete pentru cinstirea memoriei celor decedaţi…
Sărut mâna, Mamă!
Impresionant!
Greu de citit dar imi inchipui ca e si mai greu de scris.
E MULT ADEVAR AICI.O POTI LUA DE LA CAPAT,VIATA TREBUIE SA CONTINUE,DAR NIMIC NU MAI E CA ATUNCI….