Mă întorc la teme mai vechi. Așa, ca într-o vacanță pusă sub semnul îndoielilor, al tristeților din viața noastră de azi. Cred mai departe că „atunci când acceptăm viața așa cum este, trupul devine un arbore însuflețit, cu ramuri groase și înconjurate de frunze strălucitoare. Dacă trecutul este mort, iar viitorul abia se naște dintr-un acum etern și cuprinzător, înseamnă că toată viața spațiului infinit curge în acest moment prezent și oricine dorește poate să soarbă liber din ea. Nu este nevoie nici măcar să trăiești etern, pentru că, dacă ești cu adevărat viu, te afli în viața eternă și tot ceea ce ai de făcut este numai să o trăiești.” Oamenii nu sunt mai reali decât un decor de teatru. Aici încep și frământările noastre…
10.Vechi dileme morale…
Tot un fel de amintire… În urmă cu (din păcate…) foarte mulți ani, profesorul meu de Etică, de la Facultatea de Filosofie, din București, domnul Nicolae Bellu își începea cursul din anul trei cu celebrele dileme morale ale lui Jean Piaget.
Am citit, în anii trecuți, în Dilema veche că tot așa făcea, cu studenții săi, și cunoscutul și regretatul sociolog Vintilă Mihăilescu. Trebuie să vă povestesc că i-am pus și eu, în ultimii vreo douăzeci de ani de meserie, pe elevii mei să comenteze în orele de Filosofie una dintre dilemele morale ale lui Piaget. Este istoria unui tată cu doi copii, cărora le-a interzis să intre în biroul lui, atunci când el nu era acasă. Într-o zi, însă, unul dintre copii a intrat în cameră și a vărsat călimara cu cerneală pe birou. A făcut o pată mică și colorată. Peste un timp, fratele lui a intrat și el în cameră și a vrut să îi facă o surpriză tatălui său, adică să pună ordine în birou. Dar, din greșeală, a vărsat și el călimara și a făcut o pată mult mai mare de cerneală.
Ce credeți, i-am întrebat și eu pe elevii mei, cei doi copii sunt la fel de vinovați? În acei mai bine de douăzeci de ani, am obținut și eu, ca și profesorul Mihăilescu, o mulțime de răspunsuri: amândoi copiii sunt la fel de vinovați sau al doilea e mai puțin vinovat, pentru că a avut gânduri bune etc. Vă asigur însă, că în ultimii cinci ani, înainte de pensie, mi s-a răspuns cel mai des că niciunul nu e vinovat. Nu-i așa? Păi unde sunt drepturile copilului? Ce tată poate să fie atât de rigid și dictatorial cu bieții lui copii?
Am învățat că nu mai este cazul să trag eu vreo concluzie, îi salutam cu duioșie de iarnă pe tinerii mei liceeni și plecam apăsat de dileme morale spre cancelaria întunecată. Și vă salut și pe dumneavoastră, cei care mă citiți în fiecare luni dimineața…
P.S. Data viitoare o să vă dau „amănunte” despre evenimentul pe care-l pregătim, pe 8 septembrie, de Zilele Cetății. Este vorba despre un proiect cultural, marca Gazeta Dâmboviței… Am lansat anul acesta Colecția de cultură din Gazeta Dâmboviței, au apărut deja câteva cărți ale colaboratorilor pe care-i puteți citi în fiecare zi, în paginile noastre. Lansăm, de zilele orașului, cinci cărți despre, cu și din Târgoviștea noastră, la sărbătoarea din septembrie. Ne bucurăm și de sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște și încercăm să arătăm, după puterile noastre, imaginea frumoasă a orașului în care trăim, pe care-l iubim și despre care scriem și în Gazeta Dâmboviței.
Facebook
WhatsApp
TikTok
