Se spune că fericirea nu este o destinație, ci o călătorie sau chiar un mod de a trăi. Tot ce trebuie să facem este să învățăm să ne bucurăm de momentele fericite ale fiecărei zile. Sunt câteva momente, de-a lungul vieții, pe care le luăm ca reper pentru fericire. Un cunoscut sociolog scrie că sunt și multe alte momente care nu merită să treacă neobservate, nevoia de echilibru emoțional, familia și prietenii, o casă primitoare și modul de petrecere a timpului liber, adică acele împrejurări ale vieții ce ne aparțin nouă, tuturor.
Mi-a plăcut întotdeauna să mă plimb pe străzile orașului meu. Le știu aproape pe toate. Cu un drag prieten, plecat între timp în lumea mai bună care ne așteaptă pe toți, am bătut trotuarele mai largi sau mai înguste, străzile pietruite sau prost asfaltate, printre gropile mai vechi sau mai noi ale orașului pe care eu l-am iubit mereu. E drept, în ultima vreme lucrurile s-au mai schimbat, orașul arată altfel. Iar o să mă tragă de umăr un nene liberal bătrân, la persoana a doua, îl aștept cu mare drag. Știe el, prin noi înșine!
Într-o seară, am greșit drumul, am trecut fără să vrem pe acolo, un loc ciudat, cu ulițe înguste, cu garduri prăbușite, cu rufe întinse peste ulucile putrezite deja, cu un amestec de fiare vechi și tuciuri fumegânde, în marginile porților de la intrare. Porți? Niște aripi pestrițe, cu balamale suspendate, cu gloata de copii rostind cuvinte de neînțeles pentru noi. Și foarte aproape de centrul orașului…
Acasă am căutat o pagină, dintr-o carte despre Târgoviștea noastră, care mi-a venit în minte, cu ochii pe fotografiile electorale, din care domni eleganți ne promit mereu (în 2024 ne vor promite chiar de vreo patru ori…) bunăstarea, liniștea, curățenia, delicatețea dimineților de vară, prosperitatea pierdută și câte și mai câte.
E o pagină care zice cam așa: „Domnea o duhoare de neînchipuit, strada trăsnea a gunoi și a bălegar, curțile dosnice a urină și a murdărie de șobolani. Bucătăriile de vară din curți miroseau a varză stricată și a seu, încăperile neaerisite duhneau a praf mucegăit, dormitoarele a saltele unsuroase, a pături umede și arome înțepătoare. Oamenii puțeau a sudoare și a haine nespălate, gura le duhnea a dinți stricați, stomacurile a zeamă de ceapă, iar corpurile a lapte acru și bube. Puțea toată lumea, chiar și regele lor”…
Am trecut peste descrierea altor încântătoare împrejurimi (care arată și acum, aproape ca atunci) pentru a ajunge la o concluzie: lucrării schimonositoare a bacteriilor nu i se știe măsura, așa că nu există făptură a omului care să nu fie însoțită de vreo împuțiciune.
Desigur, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.
Facebook
WhatsApp
TikTok
