De peste o jumătate de secol Târgoviștea îmi aparține și mie, iubesc orașul în care am crescut, am învățat, m-am întors, am dat ( așa cum m-am priceput ) generații de tineri intelectuali… Cred însă că niciodată orașul meu nu a arătat, cum sunt nevoit să o spun, ca o măsea cariată și tumefiată, ca în această iarnă.
Greața nu e doar un temei filosofic… Un recent comunicat al PRIMĂRIEI orașului meu zice așa: În vederea atingerii și fructificării coeziunii economice, sociale și teritoriale, Primăria Municipiului Târgoviște urmărește să maximizeze potențialul municipiului Târgoviște de creștere în contextul obiectivelor tematice și a provocărilor teritoriale, contribuind, pe această cale, la asigurarea convergenței, prin limitele sale, cu obiectivele strategiei europene în sensul în care urmărește armonizarea dezvoltării teritoriale. Pentru perioada imediat următoare, intenționăm, astfel, să continuăm proiectele de modernizare, creștere incluzivă și dezvoltare durabilă a orașului nostru prin noi inițiative concretizate în proiecte menite să asigure sustenabilitate și eficacitate concretizării, în parametrii calitativi optimi, fructificării potențialului pe care orașul nostru îl deține.
Câtă ironie stilistică și epistemologică: fructificare, coeziune, maximizare, potențial, obiective tematice, provocări teritoriale, convergență, armonizare, creștere incluzivă, sustenabilitate etc. Doamne, cine o fi scris comunicatul de mai sus? Câtă bogăție de idei, ce eforturi de gândire, ce cuvinte expandate, într-o iarnă jegoasă a Târgoviștei noastre.
Greață, domnilor! Nici nu vă dați seama ce mult mi-aș dori să-i întâlnesc pe „șefii” de la primărie prin noroaiele orașului, prin gropile și tranșeele bietului meu târg, prin bălțile imense ctitorite de edilii Târgoviștei, printre cablurile căscate de peste un an pe trotuarele desfigurate. Printre bucățile de pavaj care desenează inteligența celor care ne conduc, spânzurate peste garduri, porți, intrări în magazine, printre ele așadar se află toată armonizarea și provocarea tematică despre care, filosofic și moralizator, scrie un nene intelectual din primărie. Sau mai mulți, comunicatul pare a fi rezultatul unui efort colectiv, el depășește imaginația unui singur personaj…
Domnule primar, încălțați cizmele înalte și trageți o vizită de lucru prin cartierele în care, ziceți, s-au terminat lucrările vestite. E un lac al disperării peste tot, băltește orașul pe care îl conduceți, o duhoare nămoloasă se întinde până în parcul Primăriei.
Și, nu-i așa, hai la vot! Nu se știe când, ce-i drept… Legea zicea ceva foarte clar, dar cine să o respecte? Meșter cârmaciul, ce amintiri, ce nostalgii…
Cum scrie prietenul meu, actorul PUIU JIPA: Târgoviștea este, probabil, cel mai moral oraș din lume. Nimeni, dar absolut nimeni nu face trotuarul…
Nu face nimeni trotuarul pentru ca nu mai sunt practicabile….In alta ordine de idei apreciez initiativa ta .Si eu sunt de aproape 50 de ani aici ,dar nu m-am simtit niciodata targovisteanca,n-am putut sa ma simt…
cît adevăr, ce rechizitoriu!
m-a cuprins tristeţea după burgul nostru modest al deceniilor 6 şi 7 trecute.
lectură obligatorie cu conspect pentru sinecuriştii barbari din primărie 🙁
Un subiect care ar trebui să fie zilnic în atenția presei locale.
Însă nu este…
Se fac filme cu Dracula (pe mulți bani aruncați degeaba, pe apa Sâmbetei) ? Nuuuu, am putea face noi unul, cu țepe pe platoul din fața prefecturii, cu hoiturile primarilor atârnând glorios în lemnul bine ascuțit.
Iar de jur împrejur, alte țepe, cu minunații consilieri locali împunși cu țepușele de jos în sus, ce dulce priveliște !
Și, de-a doua zi, multe s-ar schimba (în bine) în urbea noastră mizerabilă !
D E Z A S T R U !
FELICITARI CONDUCATORILOR !!!
ati observat si cat de putin se vorbeste despre aceast subiect ?!