O dimineață prin orașul meu… M-au „înjurat” câțiva oameni de bine, după tableta de săptămâna trecută, „te-ai vândut, profesore”, mi-a scris un gânditor de mahala, pe pagina mea de socializare. Nu, bre, nu m-a cumpărat nimeni, e greu să pricepi ceea ce am scris eu mai sus, adică filosofia lucrurilor mici. Încă n-ai învățat să folosești acuzativul și ai „băgat” și un aportul adus. Semn de inteligență, ce să zic! Pe care nu o ai!
Filosofia despre care vă scriu are chiar acest „temei”, o „etică” a mărunțișurilor și aș observa că una dintre problemele societății românești de astăzi – măcar a aceleia pe care am cunoscut-o eu în existența mea de, deocamdată, mult peste o jumătate de secol – rămâne morala amănuntului. Viaţa noastră rătăceşte mereu printre amănunte nesemnificative, e o resemnată pendulare printre facturi şi biruri, care oferă impresia unei suficienţe liniştitoare, dacă reuşeşti să le elimini la timp în ciuda revenirii lor continue.
Trec aproape în fiecare zi pe lângă jupuita clădire din care, mai ales vara, oamenii de toate culorile își primesc pașapoartele tot mai electronizate și mai microcipate. Și mă tot întreb, dregătorii noștri (de carton) nu văd pereții cariați, urmele de tencuială, șanțurile unor vechi faianțe comuniste rânjind către trecătorii grăbiți? S-au refăcut drumurile din apropiere, sunt deja stații moderne de așteptare a autobuzelor locale (și ele curate, semi-electrice etc.), dar clădirea urâtă „gospodărită”, cred, de prefectură e ca o pată murdară, îngroșată de respirații obosite, o pecingine pe scăfârliile conducătorilor atât de aliați contra naturii. Nu vede nimeni? Au trecut, deja, peste 30 de ani, e o viață de om sau, mă rog, o parte importantă din ea… Am mai scris despre acest„subiect”. Și ce, credeți că a răspuns cineva? Poate că, de data asta…
Facebook
WhatsApp
TikTok
