Vreau să vă povestesc în această a doua zi de Crăciun ceva despre bucuria meseriei mele, acum după treizeci și nu mai știu câți ani de școală. Unii dintre cei care mă citesc știu că fac, de vreo patru ani, o revistă care se numește CULTURA DE SÂMBĂTĂ. A început aici, la Gazeta Dâmboviței și continuă independentă și suverană. Am adunat foști elevi de… „Carabella” și actuali elevi ai școlii pe care am „slujit-o” de o viață întreagă, dar și mari oameni de spirit din România. Suntem deja cunoscuți și citiți și apreciați și este o mare bucurie să știm acest lucru.
Astăzi, la acest sfârșit de an, aș vrea să alătur mai jos gândurile unei domnișoare, studentă la sociologie și filosofie și ale unui lungan simpatic, student și el la sociologie, absolvenți de „Carabella” din acest an… Pentru că ei scriu și despre mine, dascălul lor pe care nu l-au uitat, le mulțumesc…
Așadar, Daria STEMATE : Profilor mei din liceu… Pentru că mi-au dat voie să vorbesc. Pentru că mi-au ascultat opinia și nu de puține ori mi-au spus: „cred că ai dreptate”. Pentru că au râs cu noi și am discutat despre fotbal, subiecte tabu sau marile probleme ale secolului. Pentru că ne-am imaginat împreună viitorul și pentru că ne-au dat voie să-l construim singuri pe al nostru. Pentru că nu ne-au dictat ca la papagali și pentru că ne-au spus „să ne aducem contribuția”. Pentru că ne-au povestit din viețile lor și nu s-au luat de noi pentru că eram teribiliști.(…) Sunt la sociologie la facultate și studiez la greu filosofie. Ați auzit, domnule profesor? Filosofia! Domnul profesor, pentru cei care nu știu, este și omul care mi-a dat curaj să mă lansez în online cu povestioarele mele. Eu îl numesc „editorul meu” cu o oarecare mândrie. E scriitor, primul scriitor pe care l-am cunoscut, și încă unul care impresionează. Pe mine mă face să plâng. I-am citit cărțile și i-am mai furat din stil pe ici pe colo… ceea ce mă face datoare. Vă datorez mulțumiri o grămadă, domnule profesor: pentru că m-ați făcut să-mi critic literatura și s-o îmbunătățesc. pentru că ați râs cu noi și îmi spuneați: „bună dimineața, Daria!”… Nu spuneați „neața” – asta am apreciat. – asta îmi dădea energie. Aș scrie despre fiecare profesor în parte, dar articolul se lungește și lumea citește puțin. Oricum, ei sunt motivul pentru care nu înțeleg conversațiile despre profi „nenorociți, „răi”, „comuniști”… A fost nevoie să plec departe de casă și să întâlnesc o sută de alți studenți incapabili să vorbească liber în public, ca să realizez că lejeritatea mea în fața mulțimii nu e un talent înnăscut, ci munca și îngăduința unor profesori ideali, așa cum nu se văd ei; eu sunt rezultatul unor oameni care s-au opus unui sistem defect și au făcut mintea mea să meargă mult mai rapid. Iar faptul că cum pot scrie un astfel de eseu cursiv, cu sens și nuanță, o datorez lor… Și poate și recunoștinței mele sincere și profunde față de fiecare în parte. Am vrut să spun asta pentru că am simțit… pentru că și prin voi, eu sunt Daria.
Apoi, Mihai Robert LUNGU, colegul ei de clasă, student la Facultatea de Sociologie din București: Nu știam că Daria poate și să citească gânduri, dar se pare că o face al naibii de bine. Și eu vă datorez ușurința cu care mă pot exprima în cuvinte. Am realizat lucrul ăsta acum, pe băncile facultății, când îmi privesc colegii care se uită la mine ca la un guru când încep să scriu, iară eu credeam că e un lucru normal, ulterior aflând că de fapt un domn profesor, și înainte de toate scriitor, i-a propus unui elev de-al său și l-a încurajat să-și concretizeze gândurile sale numeroase și tulburate sub forma scrisului… Și bine a făcut! Mă înclin și vă mulțumesc că și acum mă contactați pentru a vă scrie, în ciuda programului meu plin de la facultate! Mulțumesc!
Și vă întreb, este ceva mai cuprinzător și mai tulburător pentru profesorul care am fost și mai sunt încă o vreme, decât cuvintele acestor dragi elevi ai mei, care îmi dau speranța că se mai poate și în această biată țară a mea, căzută în iarna vrajbei care ni se arată?
Facebook
WhatsApp
TikTok
