Aș vrea să îi văd pe distinșii oameni politici de mai jos citind câteva dintre gândurile unui mare scriitor rus. Nu le spun numele celebrului autor, oricum ei nu sunt interesați de altceva decât de mizeria de fiecare zi…
Așadar, groparul școlii românești, madam Ecaterina ANDRONESCU a zis că: „Dacă eu aș acționa împotriva lui Șerban Nicolae sau aș spune că nu face ce trebuie, aș declanșa un vot imperativ împotriva lui”. Câtă profunzime de eprubetă! Alta, distinsa și fragila doamnă Ana BIRCHALL spune așa: „Ce este apatia? Faptul că, dacă nu se comunică public, asta înseamnă că este apatie?”. Adânc și filosofic… Ministrul agriculturii, domn DAEA și Petre zice metafizic și esențial: „Elementele acestea de formă – în fond și la urma urmei, așa se întâmplă – ele stau în fața ta și se pun de-a doua pentru a nu putea să alegi și să mergi mai înainte”. Recunosc, mă simt depășit de profunzimea meditației agrare a domnului de mai sus… Alt nene, șef la CCR, spune cu precizia constituționalității pe care o apără că: „Nu pot fi atât de nesincer să spun că nu ne gândim la toate ipotezele care ne așteaptă, dar nu vă pot povesti dumneavoastra acele stări de spirit ale noastre”. Este Valer DORNEANU aici, mă simt prăbușit în străfundul meditației domniei sale… Și cum recunoaște și DRAGNEA, adică Liviu: „Eu nu am cheltuit niciun milion pe cocotieri”. Pe turnantă, doamna Gabriela FIREA povestește la gura sobei că: „dacă mergeți acum pe Calea Victoriei, orașul pare că este bombardat, că este părăsit. Ceea ce nu este așa”. Dar să vedeți ce sinceritate în vorbele domnului Sorin GRINDEANU: „Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să facem aceste lucruri”. Sunt tulburat, sunt înstrăinat printre aceste idei răvășitoare… Ministrul meu, al învățmântului și al educației, domnul Pavel NASTASE, trage un adevăr de mare preț: „Învățământul dual nu se formează în abstract, se formează pe meserie, pe ofertă”. Mișto, ce să zic! Pe Șerban NICOLAE îl știm bine, el este neîndurător: „Nu cred că cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat, în condiții de igrasie”. Păi, nu? Bolnavii din spitalele patriei pot să stea astfel și dolofanul domn de mai sus nu se mai agită prin coridoarele parlamentului… Demnitara plimbată cu barca printre sinistrați, madam Doina PANA, cugetă și ea din același puț al gândirii: „Demisia e un act unilateral, pe care ti-o pui sau nu ti-o pui”. Iar grobianul acela cu mitraliera în pregătire, gata să tragă în mulțimea revoltată, mai zice și el că: „Social-democrații nu trebuie să fie nervoși în această perioadă, dacă PSD se scindează, țara se rupe”. Știți cine, unul RĂDULESCU din Pitești… Distinsul domn Orlando TEODOROVICI recunoaște că: „în 2011, am avut microfon în lenjeria intimă, îl am și acum, îl pot arăta”. Lăsați, nu e nevoie… Marea noastră vorbitoare în toate limbile pământului, Olguța VASILESCU, a găsit înainte de plecarea la ONU soluția definitivă: „Cine are neclarități poate citi programul de guvernare”. Gata, am rezolvat-o…
Uite, îi las să mai aștepte o săptămână! Vorbele acelea celebre vor ajunge la ei și la ele abia lunea viitoare…