Și se apropia, după 41 de ani, în plină pandemie și sub apăsarea învățământului online, chiar ea, pensia…
Pe la jumătatea lui martie, în 2016, am vorbit tot cu elevii mei despre loialitate, adică despre sinceritate, fidelitate, cinste, devotament și statornicie. Iar unii dintre ei păreau să știe ce ar trebui să arate, de pildă, un om politic, atunci când vorbim despre loialitate: respect, onestitate, curaj, corectitudine. Adică loialitate, doamnelor și domnilor alegători hotărâți ai zilei de ieri. Și de mâine… Și omenie, bunăvoință… Aș mai fi spus și aș mai fi scris, dar mi s-au aburit ochelarii. De altfel, este o linie de demarcație foarte subțire între loialitate și prostie. Am avut cândva un „șef” căruia îi plăcea să spună bancuri. Proaste… Trebuie să râzi întotdeauna la glumele șefului, zicea o doamnă ofilită, pentru că poate fi, de fapt, o dovadă de loialitate. Săraca, are acum o pensie mică și un portofel jupuit și trage tot mai rar căruțul cu rotițe hărtănite peste pavajul răscopt al orașului nostru. Liderii, vechi și noi, sunt vizionari, fără îndoială, ei trebuie să solicite loialitatea cu prudență. Un sfătuitor din vremuri apuse insista chiar pe ideea că loialitatea este oarbă, e ca un cult și e periculoasă. Iar loialitatea necondiționată este o capcană majoră a eșecului. Știți expresia: până ce moartea ne va despărți… Parlamentarilor noștri, votați de alegătorii de ieri, le-aș mai trimite și cuvintele unui personaj de poveste: întotdeauna, în viață, trebuie să te întrebi unde îți este locul și loialitatea. Oamenii în care ai încredere o vor aștepta, cei mai importanți inamici o vor dori, iar cei pe care îi prețuiești cel mai mult, fără greșeală, vor abuza de ea. Unii spun că loialitatea inspiră speranța fără margini și că o loialitate adevărată se construiește în mulți ani. Ai nevoie de câteva secunde pentru a o distruge… Se înțelege, despre multe dintre cele de mai sus nu am vorbit cu elevii mei…
Alt an, altă generație… Le-am spus că holbaților li se mai spune boldiți, zgâiți, bulbucați… Alteori, mai sunt numiți boboșiți, bolbogați, căscați, umflați sau bălăbănoși. E un exercițiu de răbdare să-i urmărești. Privirile lor holbate și lipsite de orice expresie rătăcesc fără clipire printre obiective, strategii, platforme, programe, direcții… Toate strategice! Și să nu uit, le place DUD-ul… Adică dezvoltarea umană durabilă, l-am văzut pe un domn cu ochelari subțiri cum vorbea despre „viitor de aur, țara noastră are”… Un personaj celebru spunea că oamenii se uită holbați la mâinile care umblă prin aer. Asta pe scenă, pentru că în viața reală mâinile lor sunt pline, sunt ocupate și încărcate cu parfum de moaște celebre. Li se mai spune și altfel: bleoșdiți sau măciuliați… A te holba mai înseamnă și a te uita la cineva cu ochii măriți de spaimă, mai ales atunci când apare boarea rece de la DNA. Și, vorba lui Sadoveanu, ochii după ce s-au holbat, au rămas mici și cu pleoapele încrețite. Știți cum se numește o femeie cu ochii mari? Ghiolbană… Sunt mulți cei pe care îi tot vedem cu ochii holbați și părul vâlvoi. Desigur, ei vor lupta pentru noi, pentru biata lor țărișoară, pentru dealuri și văi și… hăi, hăi! Cu elevii mei n-am putut să vorbesc chiar despre toate acestea…
P.S. Îmi scrie un fost elev, mi-l amintesc… Zice, domn profesor, dar de ce ziceți că n-ați vorbit cu noi despre unele dintre cele pe care le scrieți aici? E drept, mai spune el, le putem citi acum la gazetă… Dragul meu, e simplu, n-am făcut politică în orele noastre de filosofie, economie, sociologie, logică. De spus, însă, am încercat (după puterile mele) să vă spun mai mult decât am avut voie să o fac. Așa cred acum, după ani mulți de… domn profesor!
Facebook
WhatsApp
TikTok
