Și chiar credeți că mai există cale spre trezire? Știți cum se mai spune: dezmeticire, aducere la realitate…
Poate că vor mai fi unii dintre noi care ne vom veni în fire. Între țară și înțelepții de la guvernare e o distanță uriașă, are sensul unui banc pe care vi-l spun la sfârșitul tabletei de azi. E vechi, dar e bun, se potrivește.
Deci: buimăcire, năucire, zăpăcire, toate sunt pe aproape. Un personaj de poveste zicea că într-un târziu ne vom dezmetici, că vom deschide ochii, numai că de îndată ce vom dori să ne ridicăm vom ajunge tot acolo, jos, la umilințele vechi. Se va potrivi istoria aceasta, în zorii zilei următoare, dezmeticiți de visele de peste noapte, atunci când până și păstrăvii vor fulgera iarăși prin torentele reci. Și mă gândesc, ce bine ar fi dacă s-ar putea întâmpla un fapt care să ne dezmeticească pe toți! E grea amețeala în care trăim.
Așadar, un om cu un câine intră într-un bar. Comandă o bere și exclamă: „Am un câine foarte deștept”! După câteva minute mai zice: „Câinele meu este cel mai inteligent”! Lumea din jur se uită deja urât la el. Paharul s-a umplut de tot când el afirmă: „Câinele meu vorbește”! I se răspunde: „Dar, bine, omule, ne crezi tâmpiți? Cum să vorbească un animal?” Omul le spune: „Hai să facem pariu! Voi îi puneți o întrebare și, dacă nu răspunde mă scoateți de aici în bătaie, dar dacă răspunde, faceți cinste!” Oamenii zic: „Bine, mă! Ia să vedem! Mă, animalule, cum se cheamă chestia aia din piele cu care ţii calul?” Câinele se uită în ochii lor și spune: „Ham”! Oamenii țipă: „Ăsta a fost un lătrat”… Și-l scot în bătaie pe individ afară. Câinele se duce docil după el şi-l întreabă: „Oare trebuia să le spun lesă?”
Asta e cu buimăcirea, dacă viața nu se schimbă în bine, așteaptă, se va schimba în rău. Ca să cităm un alt înțelept de altădată și azi tot bine înfipt într-o funcție bănoasă: altă întrebare… altă întrebare… altă întrebare…