La început de decembrie și până dincolo de sărbători, curg tone de smerenie printre vorbele noastre. Și încep, desigur, pseudo-oamenii politici cu smerenia lor laică, întinsă peste memoria înaintașilor, slobozită printre coroanele de flori depuse cu pioșenie și adâncă recunoștință. Îi vedem cum îndreaptă panglicile tricolore, cu mare grijă, să atârne frumos peste florile cam ofilite. Falnicii sau mai piperniciții bărbați de stat și de partid aruncă și ei, tot cu smerenie, vorbe ticluite de secretarii și secretarele lor, acum consilieri sau asistenți-manageri, cum li se spune. Sunt vorbe pe care, oricum, nu le ascultă nimeni, oamenii sunt agasați de sforăiturile îndesate în mesajele patriotice ale conducătorilor. E drept, așa se spune, din ascultare se naşte smerenia, din smerenie discernământul, din discernământ străvederea, iar din aceasta înainte vederea. Iar fețele bisericești ne asigură că smerenia este acea calitate a iubirii dumnezeieşti care se dă celui iubit, fără întoarcere asupră-şi.
Vedeți dumneavoastră, se mai spune și că mintea se naşte numai din smerenie, în schimb prostia se naşte numai din înfumurare. Oricât de mari ar fi capacităţile intelectuale, omul smerit e întotdeauna nemulţumit, caută; cel înfumurat crede că ştie tot. Nu spunea Tolstoi că fără bucurie, smerenia şi rugăciunea sunt lipsite de har? Smeriților noștri, laici și religioși deopotrivă, le-aș mai reaminti că smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este atunci când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemerituos. Greu, nu? Tocmai de aceea se mai spune așa: cu un chip smerit şi purtări cucernice, îl putem îndulci chiar şi pe Necuratul.
Marele Will credea că smerenia, teama, ascultarea, îngăduinţa sunt elementele principale ale conservării societăţii umane. La noi, societatea e vârâtă zilnic în… „conserve” ruginite, dar instrumentele pentru desfăcutul cutiilor s-au pierdut de mult prin catacombe de coaliții contra-naturii. Știu eu niște d-ăștia cu C, din fruntea bucatelor, cărora le-aș trimite cuvintele lui Nicolae Steinhardt: Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Chiar în apropierea inteligențelor noastre politice naționale, aș mai pune și alte cuvinte ale lui Nicolae Steinhardt, ciupercile otrăvite se văd mai uşor, sunt mai spectaculoase decât cele utile. Tot astfel, viciul e mai atrăgător decât virtutea. Prezenţa viciului e orgolioasă, a virtuţii – smerită.
Un nene ministru liberal, numit șef peste digitalizare etc. și care a mințit că a scris chiar o carte în domeniu, deși ea nu există, zicea că el nu e ministru peste beletristică… Ce să-i ceri, omul e stupid și galben, ambele smerite virtuți, după cum bănuiește el. Avea dreptate Andrei Pleșu, smerenia e semn de sagacitate la omul care are de toate şi care adoarme fericit în fiecare noapte.
Uitați, eu chiar așa am mai citit: „Omul smerit își ia putere din puterea lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, mândria va aduce necinste, iar omul mândru cade, pierind cu tot cu încrederea de sine, cu toate planurile și calculele sale. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat și ne-a demonstrat prin exemplul propriei vieți smerenia și ascultarea de voia lui Dumnezeu. Omul smerit nu este slab, ci mai degrabă este puternic, pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează și acționează prin el, în timp ce omul mândru este slab, întrucât respinge harul atotputernic al lui Dumnezeu și nu rămâne decât cu propriile puteri umane, care, desigur, sunt cu mult mai slabe și mai puțin importante în comparație cu harul lui Dumnezeu. Așadar, mândria, mai devreme sau mai târziu, îți aduce necinste, iar omul mândru cade, pierind cu tot cu încrederea de sine, cu toate planurile și calculele sale. Astfel, pentru a repara căderea în păcat a strămoșilor noștri, care a otrăvit întreaga omenire cu otrava mândriei și a neascultării, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat și ne-a demonstrat prin exemplul propriei vieți smerenia și ascultarea de voia lui Dumnezeu. Din acel moment, smerenia și ascultarea au devenit noul ideal al omenirii creștine, unul reînnoit de Hristos.” (Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, Editura Doxologia, traducere de Lucian Filip, Iași, 2016, p. 34)
P. S. Îi trimit, cu o doză colorată de sadism, aceste rânduri, ceva mai multe, „ministrului” cu nume de Florin, mincinos „cu cărți în regulă”, dar, nu mă îndoiesc, smerit nevoie mare! Spuneți dumneavoastră, nu vi se face silă, scârbă, greață? Ce diferențe sunt între ăia care au fost și acum au revenit la putere și intelectualii sadea ai PNL? Se vede clar că această conducere câțuită de azi a liberalilor s-a pustiit definitiv de oamenii morali, capabili, școliți… Întreb și eu, deși știu că e fără rost: bă, chiar nu mai aveți niciun pic de rușine? Chiar nu găseați un liberal educat, cu studii adevărate și nu cu lucrări inventate și cu pagini copiate din articole obscure, care să fie ministrul Cercetării și Digitalizării? Are cineva dintre șefii decolorați de acum ai liberalilor curiozitatea să citească declarațiile stupide ale „marelui specialist în digitalizare”, această stea căzătoare a cercetării românești, Florin Roman? Chiar vreți să ne umiliți pe toți? Răspund tot eu: desigur!
Doamna Mihaela Miroiu se întreabă așa: „Eu nu înțeleg, a devenit lipsa de discernământ criteriu de selecție pentru guvern? Amărâtul ăsta se pare că nici nu știe ce este plagiatul. Sinistrul Cercetării.”
Facebook
WhatsApp
TikTok
