TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Despre dictatorii sau despoții ridicoli de azi

   Nimic despre Putin… Acolo e cu greață, silă, scârbă etc. Vă povestesc, în următoarele câteva săptămâni, despre alți despoți ridicoli și despre cele mai ciudate, caraghioase și controversate fapte și gesturi făcute de „liderii autoritari” ai lumii în care trăim. Adică, de azi… S-a făcut un fel de numărătoare, se zice că ar fi peste 50 de „lideri autoritari” care „atunci când nu se comportă de-a dreptul ca niște dictatori, reușesc performanța de a se situa mereu la granița dintre ridicol și teroare”, cum am citit eu de curând. Adică niște indivizi grotești și caraghioși în același timp. Manifestările lor, care-i aseamănă, sunt: creșterea puterii executive, apelul la populism și naționalism, obținerea sprijinului „elitelor” (care, ulterior, trebuie „demonizate” și făcute responsabile pentru tot ceea ce va urma), cenzura și controlul total al informațiilor, înăbușirea oricărei forme de opoziție și multe altele. În „serialul” pe care îl încep azi, las de-o parte „liga de elită”, adică pe Vladimir Putin, Xi Jinping, Kim Jong Un, Jair Bolsonaro, Nicolas Maduro sau Aleksandr Lukașenko, greața ar fi mult prea mare. Trec la „eșalonul secund” cu șefi de stat despotici „mai puțin influenți la scară planetară, dar care au reușit să iasă în evidență prin gesturi și fapte care de care mai ridicole și mai grotești”.

 

Doi… 

 

Tadjikistan

 

   Republica Tadjikistan este o țară muntoasă, fără ieșire la mare, din Asia Centrală, ea se învecinează cu Afganistanul, cu Uzbekistanul, cu Kârgâzstanul și cu China. Tadjikistanul, de asemenea, este situat lângă Pakistan, dar este separat de acesta prin coridorul Wakhan, iar capitala țării este Dușanbe. Asta că să știți pe unde ne plimbăm azi, în căutarea „despoților de modă nouă”. Sau veche? Numele ţării provine de la vorbitorii iranieni de limbă persană care sunt denumiţi în această zonă tadjici, cei mai mulți trăiesc în oraşe, în partea de vest şi nord-vest a ţării. Alte naţionalităţi importante sunt cele de uzbeci (aproximativ un sfert din populaţie) şi de ruşi. Țara a obţinut independenţa la 9 septembrie 1991, după care a fost afectată de un război civil care a ţinut cinci ani şi a dus la declinul economiei. Cea mai mare parte a populaţiei trăiește în sărăcie.

   Din 1992, Tadjikistanul este condus de „eternul conducător”, adică Emomali Rakhmon, un lider pe cât de dur, pe atât de excentric. Cel puțin, așa se spune… În octombrie 2020, Rakhmon și-a „securizat” cel de-al cincilea mandat prezidențial consecutiv, cu 90% dintre voturi. Din acest punct de vedere, liderul tadjik este mai „longeviv” chiar și decât Aleksandr Lukașenko, ceapistul etern din Belarus.

   Tadjikistanul este, așadar, considerată a fi una dintre cele mai sărace țări din Asia Centrală. Un comentator politic din spațiul fost sovietic scria că „opoziția politică internă din Tadjikistan este o glumă, iar presa independentă nu există”. Rakhmon a eliminat, în 2016, paragrafele din constituție referitoare la durata mandatului prezidențial, ceea ce l-a transformat, practic, în președinte pe viață. În public, fiecare cetățean este obligat să i se adreseze lui Rakhmon cu titlul „Chanobi Oli” – „Excelența Voastră”. Rakhmon s-a născut ca Emomali Rakhmonov Sharipovich, din Sharif Rahmonov și Mayram Sharifova, o familie de țărani din Danghara, regiunea Kulob (actuala provincie Khatlon), care atunci făcea parte din URSS. Din 1971 până în 1974 a servit în flota sovietică a Pacificului, apoi Rakhmon s-a întors în satul natal unde a lucrat o vreme ca electrician. A devenit președinte al fermei colective de stat Danghara. După ce a lucrat mai mulți ani în uniunea Sovkhoz din Danghara, Rakhmon, a fost numit președinte al Sovkhoz-ului în 1987. În 1990 a fost ales adjunct al poporului în Sovietul Suprem al RSS-ului Tajik, iar în 1992 a fost ales președinte al Republicii și șef al guvernului. În timpul războiului civil, care a durat din 1992 până în 1997, guvernul lui Rakhmon a luptat cu opoziția unită tadjikă. Până la 100.000 de oameni au murit în timpul războiului. Rakhmon a supraviețuit unei încercări de asasinat, la 30 aprilie 1997, în Khujand, și la două încercări de lovituri de stat, în august 1997 și noiembrie 1998. În 1994, o nouă constituție a restabilit președinția. Rakhmon a fost ales în funcție la 6 noiembrie 1994. În urma modificărilor constituționale, a fost reales la 6 noiembrie 1999 pentru un mandat de șapte ani, obținând oficial 97% dintre voturi. La 22 iunie 2003,  el a câștigat un referendum care i-a permis să candideze pentru încă două mandate consecutive de șapte ani, după ce mandatul său a expirat în 2006. Opoziția susține că acest amendament a fost ascuns într-un mod care se învecina cu frauda electorală. Rakhmon este musulman și a apelat la legături mai strânse cu celelalte națiuni islamice din regiune. A convins UNESCO să ceară sărbătorirea celui de-al treilea mileniu de la nașterea Zoroasterului în 2003 și, în cartea sa, Tajiks în oglinda istoriei , el susține că Zoroaster a fost un tadjic din Bactria.  El scria: „Multe principii ale zoroastrianismului au lăsat o amprentă profundă în mintea poporului  tadjik. Obiceiul a fost menținut prin interzicerea uciderii animalelor însărcinate și tăierea copacilor înfloriți. Apa, pământul și focul trebuie protejate de orice impurități. Fumul unor plante aromatice este încă folosit pentru a îndepărta bolile și forțele răului. Acestea și multe alte exemple arată că urmele învățăturilor lui Zoroastru pot fi găsite în toate casele tadjice. Să sperăm pentru noul mileniu! Poporul tadjik va continua să trăiască sub îndrumarea spirituală a lui  Zoroastru, profetul nostru”. În martie 2007, Rakhmonov și-a schimbat numele de familie în Rakhmon, eliminând finalul în stil rusesc „ov”. De asemenea, a eliminat cu totul patronimicul Sharipovich, din numele său. Rakhmon a explicat că a făcut-o din respect pentru moștenirea sa culturală. Ca urmare a inițiativei, zeci de oficiali guvernamentali, membri ai parlamentului și funcționari publici din toată țara au eliminat de pe numele lor patronimicele în stil rusesc și finalurile „-ov”. În aprilie 2016, Tadjikistan a interzis oficial acordarea de patronimice și nume de familie în stil rusesc sugarilor. La 6 noiembrie 2013, a fost reales pentru un al doilea mandat de șapte ani, cu aproximativ 84% dintre voturi, la alegerile pe care Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa le-a declarat lipsite de „alegere autentică și pluralism”. În decembrie 2015, o lege adoptată de parlamentul din Tadjikistan a acordat lui Rakhmon titlul de „fondator al păcii și al unității naționale, lider al națiunii”. O versiune mai scurtă a titlului, „conducătorul națiunii”, este folosită frecvent. În plus, i s-a acordat lui Rakhmon imunitate pe tot parcursul vieții față de toate acuzațiile, legea i-a acordat și o serie de alte privilegii pe tot parcursul vieții, inclusiv dreptul de veto asupra tuturor deciziilor majore ale statului, libertatea de a se adresa națiunii și parlamentului și privilegiul de a participa la toate ședințele guvernamentale și la sesiunile parlamentare. La 22 mai 2016, un referendum național a aprobat o serie de modificări ale constituției țării. O schimbare majoră a ridicat limita mandatului prezidențial, permițându-i lui Rakhmon să rămână la putere oricâte mandate dorește; au interzis partidele politice bazate pe credință, finalizând astfel eliminarea Partidului Revigorării Islamice în afara legii din politica din Tadjikistan și a redus vârsta minimă de eligibilitate pentru candidații la președinție de la 35 la 30 de ani, permițând copilului cel mai mare Rakhmon, să candideze la funcția de președinte oricând, după 2017. În ianuarie 2017, Rustam Emomali, fiul președintelui, a fost numit primar al capitalei țării. Potrivit ambasadorului SUA în Tadjikistan, guvernul lui Rakhmon se caracterizează prin „amicism și corupție”. Rakhmon și familia sa controlează principalele afaceri din țară, inclusiv cea mai mare bancă. În noiembrie 2018, Rakhmon a început o centrală hidroelectrică, pentru a dubla și rezolva problemele energetice prin construirea barajului Rogun, cel mai înalt din lume. Barajul, care a îndatorat puternic țara, este construit de o companie italiană. Cum vă povesteam, în octombrie 2020 a fost reales președinte cu peste 90% dintre  voturi. Rakhmon este căsătorit cu Azizmo Asadullaeva și are nouă copii: șapte fete și doi băieți. În aprilie 2020, președintele și-a pus fiul de 32 de ani în fruntea parlamentului, acolo unde sunt recitate ode și poezii în cinstea lui Rakhmon. Una dintre fiicele președintelui conduce administrația prezidențiale, iar soțul acesteia a fost instalat în funcția de adjunct al guvernatorului băncii centrale.

   Femeilor tadjice le este interzis să se îmbrace în haine „europene” și sunt sfătuite să poarte ținute tradiționale. Bărbații cu barbă sunt opriți pe stradă și puși să se radă, barba fiind considerată tipică islamiștilor. Poliţiştii din Tadjikistan sunt obligaţi să meargă la teatru, o dată pe lună. Măsura, care îi priveşte pe poliţişti, indiferent de rang, a fost luată pentru „a creşte nivelul cultural al acestora”, susţine Ministerul de Interne tadjik. „În plus, mersul la teatru va reduce stresul şi oboseala în rândul poliţiştilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. Cadrelor li se va comunica din timp programul teatrelor din întreaga ţară. În anul 2015, președintele a ordonat construcţia celui mai mare teatru din Asia Centrală, după ce, în anul 2012, tot la ordinul său, au fost construite cea mai mare ceainărie, cea mai mare librărie şi cel mai înalt pilon… pentru arborarea drapelului tadjik.

   Continuăm drumul printre „despoții de azi”, săptămâna viitoare…