TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Despre băutorul metafizic și mahmureala ca pedeapsă

Băutura n-a rezolvat nicio problemă. Dacă stai să te gândești, nici laptele… Vederea unui bețiv este cea mai bună lecție de sobrietate. Există mai multă filosofie într-o sticlă cu vin decât în toate cărţile, cred că spunea Pasteur. Dar e sigur că Martin Luther a afirmat că cine nu iubeşte deloc vinul, femeile, cântecul va rămâne prost toată viaţa. Așadar, puţină dragoste este ca puţin vin bun… Prea mult din unul sau prea mult din celălalt, face omul bolnav. John Steinbeck…

Unu…

Se dedică unui prieten, Cunoscător… Și actor… Pentru că se apropie ziua lui…

Un proverb românesc zice că demnitatea nu poate fi conservată în alcool, iar un altul persan că viaţa este o beţie continuă: plăcerea trece, durerea de cap rămâne. W.C. Fields nu obosea să ne spună că dacă beau, este pentru a-i face pe ceilalţi interesanţi

Azi și în săptămânile care urmează o să vă povestesc câte ceva despre băutorul metafizic și mahmureala lui ca pedeapsă, cu o carte specială în fața mea, Moscova-Petușki, de Venedikt Erofeev. A fost fiul unui supravieţuitor al Gulagului sovietic, care a încercat să studieze filologia la Moscova, însă a fost exmatriculat pentru că nu participa la „antrenamentele militare”. A încercat să meargă la alte institute, de unde însă a fost exmatriculat pentru „comportamente amorale” și pentru încăpăţânarea lui de a rămâne un liber cugetător. Mai bine de 20 de ani a trăit clandestin prin orăşele din Rusia, Ucraina, Belarus şi Lituania, ajungând până în Uzbekistan şi Tadjikistan, unde şi-a câştigat pâinea cu diferite munci necalificate. Apucându-se de scris la 17 ani, Erofeev şi-a câştigat notorietatea odată cu poemul în proză Moscova-Petuşki, textul despre călătoria intoxicată apărând pentru prima dată în 1973, la Ierusalim, iar în Rusia, a fost publicat abia în 1989. E cartea pe care încerc să v-o fac cunoscută, e un poem în proză de o grație aparte, între violența de limbaj și filosofia de dincolo de cuvinte. S-a scris că este vorba despre o călătorie spirituală a protagonistului din Moscova-Petușki și care conține elemente caracteristice unei apocalipse „prin căutare”. Aici, eroul însuși este cel care se străduiește să obțină revelația, prin ingerarea de substanțe halucinogene, spre deosebire de cazul apocalipselor în care eroul este „ales” de divinitate sau în care eroul trăiește o experiență apocaliptică „din întâmplare”, în urma unui accident sau a unei boli grave. Cam complicat… Se poate mai simplu, totuși, Venicika Erofeev ia trenul din Moscova și încearcă să ajungă la iubita lui, care-l așteaptă nerăbdătoare în gara Petușki. Alături de îngerii care-i tot apar prin preajmă, pe măsură ce, ca să-și treacă plictisul, mai ia un gât de votcă, împreună cu o „șleahtă de pasageri hârșiți într-ale socialismului”, dar și-n „meandrele de necuprins ale tăriei datatoare de fantezii multilaterale”, Venicika rememorează în bătaie de joc realizările extraordinare ale omului sovietic și marchează fiecare kilometru al călătoriei cu câte o rețetă de alcool dătător de fericire. Nu mă pot opri din exercițiul bahic, de purificare socială și politică a autorului și trebuie să vă recomand una dintre combinațiile miraculoase din carte. Se numește „Lacrima comsomolistei” și este un amestec parfumat. Cel care bea votcă simplă își păstrează și mintea limpede și memoria fermă sau, dimpotrivă, le pierde pe amândouă deodată, însă în cazul „Lacrimei” e  pur și simplu caraghios: bei o sută de grame și memoria ți-e fermă, însă mintea limpede parcă n-ai avut-o vreodată. Mai bei o sută de grame și te miri singur, de unde te-ai procopsit cu atâta minte limpede? Și unde ți-a dispărut memoria cea fermă? Compoziția cocteilului: lavandă – 15 grame, verbină – 15 grame, apă de colonie „Apă de pădure” – 30 grame, ojă pentru unghii – 2 grame, elixir pentru dinți – 150 grame și limonadă – 150 grame. Preparatul trebuie agitat 20 de minute. Dacă îl veți încerca, puteți să-l redenumiți, adică „Lacrima utecistului” și sper să mai apucați să citiți și episodul doi, peste o săptămână…

Si, iată, cu romanul-poem al lui Erofeev în fața ochelarilor mei, mi-am amintit de serile magice de la Bulandra noastră târgovișteană, acum pierdută, ca toate celelalte din jur, în pandemii halucinante. E vorba despre serile în care am văzut „Deliruri”, pe texte de Ion Mureșan, scenariul și regia de Mihai Măniuțiu, cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vava Ștefănescu, Cristian Rigman. Vă mai amintiți?  A fost un spectacol-concert, slujindu-se de versurile reunite în Cartea Alcool, a lui Ion Mureșan, apărută în anul 2010 la editura Charmides din Bistrița, volum ce i-a adus poetului, un an mai târziu, premiul Uniunii Scriitorilor. Coregrafa și dansatoarea Vava Ștefănescu a transpus în mișcare, în dans, în gesturi tremurate, în contorsionările propriului trup complexitatea și contrarietatea acestor trăiri intense pe care regizorul Mihai Măniuțiu le-a așezat într-un admirabil spațiu scenografic caracterizat prin perfecta empatie cu versurile. Criticul Mircea Morariu scria că „acestei realități umane tulburi și acestui spațiu fizic, Măniuțiu le asociază un spațiu sonor esențial și complementar deopotrivă, alcătuit din cântecele compuse pe versurile lui Ion Mureșan de artista cu totul specială, maestră a miniaturilor muzical-teatrale care e Ada Milea, cântece interpretate de compozitoare, de Bobo Burlăcianu și de Cristian Rigman. Îi revine Adei Milea meritul de a fi surprins în cele 23 de songuri compuse pe versurile lui Ion Mureșan impactul fizic și ideatic al oscilațiilor simțurilor, tresăririle lor înspăimântate de conștiința iminenței morții”.

A fost seară, a fost dimineaţă, scria una dintre elevele mele de atunci, acum deja profesoară de matematică, din „galeria de carabelliști” pe care i-am făcut să iubească teatrul, am umplut cu ei sala mare de nenumărate ori, au fost discuții lungi, după terminarea spectacolelor, cu actorii, cu regizorii rămași pe scenă, la întâlniri de suflet care păreau să nu se mai termine. Dar asta a fost, a fost demult… Primele acorduri ale acestei melodii au introdus spectatorii în atmosfera piesei „Deliruri”, jucată la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte. Muzică, dans şi stări sufleteşti care alternează cu fiecare secundă ce trece din tulburătorul spectacol… Pentru că, exact asta a reprezentat spectacolul de pe scena târgovișteană. Sub aripa unor versuri, care unui ascultător neexperimentat i s-ar părea fără noimă, mesajul piesei de teatru este mult mai profund. „Mâine dimineaţă voi prinde un câine roşcat de picioare… Şi  rotindu-l ca pe o elice cu adevărat o să zbor…” Și încă: „El bea şi plângea şi cânta, dar ea nu-i înţelegea disperarea…”  Apoi, din marginea scenei: „În cinstea dumneavoastră mi-aş da o palmă…”, pentru că: „Te iubesc c-ai murit domnişoară…” Ceea ce spune și cartea de la care am pornit astăzi este că totul pare un delir. Viaţa nu este altceva decât  o tulburare a conştiinţei, manifestările unor halucinaţii, oamenii nu mai trăiesc cu adevărat, sunt purtaţi de soartă până în momentul în care ajungem să ne întrebăm: ce rost au avut toate astea, ce rost am eu în lume?

Mai vedem cum stăm cu băutorul metafizic, cu rostul lui în lume și săptămâna viitoare, iar prietenul meu, actor mare și cunoscut, sper să aștepte o nouă rețetă de cocteil miraculos.

 

 

 

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro