Cultura trebuie lăsată libertății principiului spiritual, principiu cu adevărat și integral uman, spunea Doamna Florica NEAGOE, profesoara mea de istoria filosofiei moderne.
Cum au trecut anii… Acum aproape patruzeci de ani, în amfiteatrul Cantemir al Facultății de Filosofie din București, această mare Doamnă ne-a vorbit într-o dimineață de noiembrie despre sensul gratuității. Am regăsit câteva dintre ideile de atunci, care pot să fie tableta mea de azi. Trebuie, spunea Doamna (așa o numeam toți), să conștientizăm permanența dezacordului, adică nemulțumirea inteligenței. Același lucru a fost sscris de gânditori care nu aveau cum să afle că gândesc în același fel. Adică, simultaneitatea culturii… Cum se poate ridica arta, fără efort, fără grație, dincolo de finitudine, fără a profesa corectitudinea? De aici, marea problemă: afirmarea superiorității gratuității spiritului față de forța brutală, cea inconștientă a naturii sau orientată către un scop, a instituțiilor omenești.
Doamna ne invita să ne amintim despre Jocul cu mărgelele de sticlă, cartea lui Herman Hesse și ne spunea că nimic nu e mai gratuit ca jocul mărgelelor de sticlă, e suficient ca numai câteva generații să primească o educație spirituală lipsită de scrupule, pentru ca și viața practică să fie alterată sensibil. Gândul își pierde puritatea și vigilența. Acela era scriitorul! Filosoful însă e liber de nevoia folosirii simbolului, liber să urce dincolo de orice condiții particulare până la conflictul cel mai adânc care frământă existența luată în totalitatea ei. Și ne amintea o idee a lui D. D. Roșca: gratuitatea este spiritul însuși, a cărui apariție e proprie omului și e determinată de cauze infinit de numeroase. Pentru că aceste cauze ar fi putut să nu apară, înseamnă că spiritul ar fi putut să nu se nască niciodată ca un proces al devenirii eterne.
De altfel, ce altceva este Mitul lui Sisif, al lui Camus? E vorba despre ideea corelației spirituale în general, ca revoltă împotriva absurdului. Conștiința absurdului trebuie depășită prin revoltă.
Gratuitatea înseamnă opțiune și angajare. Acțiunile noastre pot fi utile sau gratuite; să prețuiești doar splendoarea construcției și să ai toleranța blândă, să acorzi întâietate umilinței. Să ai o poziție critică față de orice progres care privează viața de căldură și de moralitate. Filosofia este „iubitoare de înțelepciune” numai atunci când, alături de ce este omul, arată și ce poate fi el.
Știu și acum, după atâta vreme, concluzia Doamnei: filosofia trebuie să fie o pledoarie pentru o distribuire echitabilă a atenției între creațiile materiale și cele spirituale ale omului, pentru a aprecia gratuitatea, ca rezolvare eroică a conștiinței de transformare a lumii.
Și priviți „gratuitățile” lumii în care trăim… Câtă nevoie ar fi de o revoltă împotriva absurdului tehnocratic pe care îl trăim… Dar cine să o înceapă?
Facebook
WhatsApp
TikTok
