Peste liniștea aparentă de început de an se aștern deja primele întrebări. Se spune că doamna Victoria Nuland, la Palatul (desigur) Victoria, ar fi întrebat: de ce vă bateți joc de justiție? De ce încălcați Constituția? De ce dați ordonanțe de urgență multe și la limita Constituției? De ce schimbați legislația fiscală atât de des? De ce mințiți tot mai des?
Naiba știe, dacă să credem sau nu… Doamna respectivă arată ca o gospodină plecată la cumpărături. E drept, Jupânul Pierzător părea congestionat și iritat, dar încerca să fie politicos și „sârbos”… Asta vine din familie…
Unii: România nu se comportă precum un stat membru al Uniunii Europene, precum a șaptea țară mare a Europei, precum o țară care are vocația unei puteri regionale. România se comportă precum Porto Rico sau Hawaii, state asociate SUA. Oare unde sunt ambițiile acestui popor? Cam așa au comentat patrioții…
A venit doamna respectivă și toată presa a intrat în fibrilații. Un ziarist scrie chiar că Victoria Nuland îi este antipatică, mai ales prin stilul de lucru. Vizite pe aici, întâlniri cu ziarişti şi oengişti prieteni, toţi de la dreapta înspre şi mai dreapta, linii trasate, şi apoi urlete nesfârşite direcţionate etic-electoral, răcnete proamericane, antiruseşti, pac la răsboiu! şi toate celelalte. E părerea domnului gazetar… Pentru că el mai scrie și că Nuland a fost o voce mai mult decât rudimentară, concepută special pentru urechi groase de ţărănoi necivilizaţi de la periferie. Ea dă directive fără perdea, instruieşte pe cine are de instruit şi punct. Şi pentru o cauză bună e de neacceptat un astfel de comportament într-o democraţie. Nuland a amestecat lupta anticorupţie cu ceva interese de business. Or, nişte lucruri s-au schimbat în ultimul an.
Alții: Fostul meu elev, Ștefan POPESCU, doctor în istorie la Sorbona, scrie și el că nu dai indicații unui stat suveran, cel puțin nu în maniera în care a făcut-o doamna Nuland. Nu cred, mai afirmă prietenul meu, că declarațiile se înscriu în practica diplomatică, decât pentru țările din lumea a treia. Doamna Nuland este o persoană, în particular, foarte drăguță, foarte amabilă. Domnia sa are un mandat din care reiese o atitudine de subordonare inacceptabilă. În anii 35 sau 36, la Societatea Națiunilor, reprezentantul britanic i-a spus lui Nicolae Titulescu: „Recunoașteți domnule Titulescu ca Marea Britanie are mai multe drepturi decât Etiopia”. „Greșit domnule, i-a răspuns Titulescu. Da, Marea Britanie este mai puternică, dar în fața legii internaționale Marea Britanie este egala Etiopiei”.
Cum vedeți, zbatere națională peste vizita Fratelui cel Mare… Totuși, dacă micii noștri „părinți” din București ne privesc ca pe niște orfani, nu cumva mai trebuie să vină cineva din depărtări să le reamintească cum se petrec lucrurile? Nu știu, întreb și eu de la mica mea catedră de dascăl de provincie…
N-am fost de fata si nu stiu cum a decurs discutia aia dintre doamna Nuland si primul ministru al Romaniei. asa ca nu pot sa comentez comentariile altora care poate nu au fost nici ei de fata, in schimb domnule Cristache va propun alt subiect de comentat. daca v-ati bagat cu tableta in politica. Haideti sa comentam cum se implica tinerii din Targoviste cu cel putin trei neuroni in dotare (sa nu fie balotaj) respectiv varul/nepotul dumneavoastra Cristache Gabriel.Eu am incercat sa-l provoc, dar nu am reusit.Imi respect toti colegii de partid dar cred ca „dreapta”are nevoie de toti” liberalii”” suparati sau nesuparati, dar in primul rand de oameni cinstiti..
Acum doi ani Gabi a zis ca se baga in politica, la un moment dat ziarul asta zicea ca e „fruntas pe ramura” la donatii catre PNL . In consecinta a ajuns presedintele organizatiei municipale numit de Volintiru. De atunci au mai trecut niste anii, bate vantul din alta directie, numitul se schimba cu alt numit. Niciodata in Targoviste nu pare a fi momentul unor alegeri. Acum avem si un co-statut si mai interesant.Interimatii sunt pe viata. Daca Gabi a dat numai bani .ca sa-si atinga un scop, a riscat si a pierdut ( sau poate nu ,cine stie) e treba lui, dar daca a pus si suflet si a crezut in PNL atunci e in paguba mare si mai are inca sanse la recuperare, ca e tanar, doamne cat e de tanar !, Politica nu se face bagand batul prin gard sau dand cu pietre, asa cred eu.. Copii aceia care il aplaudau in curte la Carabela l-ar vota, multe doamne si domnisoare l-ar vota ca e baiat frumos, multi tineri l-ar vota ca ii poate reprezenta, multi domni manierati l-ar vota pentru ca e un tanar manierat dar el ce asteapta, asteapta sa pice para malaiata. Politica se face si luptand nu numai dand bani. Scuzati-mi patetismul! Cu stima !