Am reușit să văd filmul lui Andrei Zincă, „Și atunci, ce e libertatea?”; am simțit că trebuie să mă gândesc la el, o vreme, în tăcere. Acum, însă, trebuie să vă spun câteva povești…
Să vă reamintesc, în povestea de azi, câte ceva despre filmul „Şi atunci, ce e libertatea?”, care pleacă de la nuvela Anei Blandiana, „Proiecte de trecut”. Andrei Zincă spune că a adaptat textul nuvelei și, declară el, a deviat accentul de la istoria tragică a celor două personaje principale, Emil şi Turica Bazan, pe care deportarea le aruncă într-un Bărăgan ostil și care nu le acordă prea multe şanse de supraviețuire. V-am mai reamintit, săptămâna trecută, câte ceva despre soarta crudă a celor 40.000 de oameni strămutați de comuniști din Banat în Bărăgan în 1951, în ceea ce s-a numit „Siberia românească”. În filmul lui Andrei Zincă, această supraviețuire este, de fapt, o luptă cu viața, iar poveștile de iubire aduc, peste cenușiul și dezolantul peisaj al deșertului din Bărăgan, ceva din deșertul din noi toți, care nu pare să se mai termine vreodată. Sunt acolo doi profesori, încă un coleg cu logodnica lui, un preot, o ţărancă, un gospodar şvab, o mamă unguroaică, rămasă singură după ce un comunist îi împuşcă soţul şi fetiţa, un poştaş şi o pisică. Aici începe sau se termină timpul, depinde cum privim istoria și curgerea ei…
Dragă Andrei,
Te-am „provocat”, cu imaginile filmului care nu se mai șterg din fața ochelarilor mei, la o „vorbă mai lungă” despre libertate, așa cum am înțeles-o eu din poveștile scrise de tine, în duritatea care a impresionat, până la lacrimi, miile de spectatori care au văzut filmul, în lunga ta călătorie prin țara natală. Dragul meu prieten de departe, cred că Voltaire scria că e jalnic oricine nu vede că faptul de a ne simți bolnavi este, dimpotrivă, o dovadă că am fost sănătoși, după cum faptul de a resimți robia și neputința înfățișează o dovadă de neclintit că am avut putere și libertate. Deci, tu crezi că în ochii călăilor se mai poate ghici măcar o urmă de omenie?
Apoi, a face „acte nesancționabile” înseamnă că ești un om liber? Și îmi amintesc aici cum scria Mircea Eliade: libertatea înseamnă, înainte de toate, autonomie, certitudinea că ești bine înfipt în realitate, în viață, iar nu în spectre sau dogme. Și te întreb, priceperea pe care ai avut-o de a pune la un loc imagini pictural senzaționale, cu altele ale lumii dezlănțuite și, peste toate, cu chipurile personajelor care spuneau totul fără cuvinte s-ar putea exprima printr-o idee veche, după care multă libertate duce și la multă rătăcire?
Iar povestea pe care ne-o spui n-ar trebui să ne amintească și de felul în care niște „oameni” s-au purtat cu semenii lor? Adică fără milă și fără vreo mustrare de conştiinţă… Tu ne-ai făcut să înțelegem că imaginile filmului nu sunt o ficţiune, ci o crâncenă realitate a unor vremuri în care, sub apăsarea unei doctrine care a marcat profund o istorie, pe care am apucat să o trăim chiar și noi, niște indivizi şi-au permis crime şi fărădelegi îngrozitoare. Să fie așa? Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și e bucuros s-o extindă și asupra altora?
Și te mai întreb: este suferința independentă de istorie? Îmi amintesc cum le ceream elevilor mei să comenteze afirmația lui Rousseau, după care libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc. Și adăugam mereu o altă idee: libertatea este dreptul de a nu minți. Filmul tău spune asta cu toată puterea și credința ta în forța imaginii și a poveștii. Libertatea omului e partea divină din el, rostea Petre Țuțea, de pe un pat de spital. Și continua: libertatea eu o asemăn cu o frânghie agățată de undeva, de sus, te poți urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creștine sau poți să cobori în întuneric.
Am citit însemnările unei tinere, după ce a văzut filmul tău. Spunea că a participat la suferința interpretată timp de mai bine de două ore și mai scria că i s-a făcut frig atunci când apărea zăpada pe ecran, dar și că respira aer proaspăt (prin mască) atunci când au sosit ciobanii, primăvara. Spune tu, prietene, are dreptate tânăra cinefilă? „Mi-e foame cu ei, le simt durerile rănilor, disperarea, neputința. Mă îngrozește scena eliberării lor, știind că le fuseseră între timp confiscate casele. Erau în sfârșit liberi și eliberați de ce tot ce ar fi putut gândi sau poseda?”
E timpul să te întreb și dacă ai vrut să spui prin filmul tău că lanțurile dau un fel de definiție a libertății? Nu pot să nu-ți reamintesc un fragment celebru din Heine: englezul iubește libertatea ca pe soția lui legitimă; francezul iubește libertatea ca pe o aleasă a inimii; germanul iubește libertatea ca pe o bătrână bunică. Să îndrăznesc să te întreb? Dar noi?
Știu cum ai spus, noi toți cei care ne-am pus sufletul în „Și atunci, ce e libertatea?” sperăm că întrebarea va continua să vă urmărească și după ce filmul nu va mai putea fi vizionat în cinematografele din țară. Și mai sperăm că vom fi suficient de mulți cei care vom găsi până la urmă răspunsuri, în așa fel încât împreună să putem privi viitorul cu credința că, în sfârșit, îl vom putea face cu adevărat mai bun! Minunat crez al creatorului de film… Totuși, crezi că există o altă temniță mai întunecată decât adâncul propriului nostru suflet?
Autoarea poveștii de la care ai pornit filmul tău, doamna Ana Blandiana, credea că el pare făcut în primul rând pentru un public străin sau care nu cunoaşte nimic despre trecutul comunist al României, de unde şi „didacticismul” pe care mulţi l-ar putea considera supărător, vizibil în special prin informaţiile despre contextul istoric incluse la început şi la final, dar şi prin tuşele groase din portretizarea comisarilor comunişti. Să fie așa? Mai știu tinerii de azi ceva despre acel trecut? Am trăit o viață lungă lângă adolescenții mei, am avut mereu o mare încredere în ei. Eu nu cred în „didacticismul” de care vorbește marea poetă… Parcă aș întreba, așa cum o făcea cineva, nu-mi amintesc cine: eliberezi o cămilă de povara care-i încearcă cocoașa sau o eliberezi de condiția ei de cămilă?
Un alt comentator al filmului tău scria că nimic nu poate fi… necondiționat de ceva, iar libertatea e un status quo relativ. Trebuie să o primeşti cu braţele, mintea şi inima deschise ca să vină la tine. Poţi fi limitat fizic şi în interior, să te simţi mai liber decât cineva care are din punct de vedere material tot ce şi-ar fi putut dori. Însă, când cei care au supravieţuit ajung în sfârşit să plece acasă, Emil Bazan afirmă, dărâmând cu furie ce au construit în cinci ani: „Totul a fost o iluzie”. Şi atunci, ce e libertatea, dragul meu prieten Andrei Zincă?
Iată, în final, așteptând câteva dintre răspunsurile tale, un fel de „ajutor”: libertatea este un bun care permite omului să se bucure de toate celelalte bunuri ale sale.
Cu drag, un vechi camarad de termen redus…
Facebook
WhatsApp
TikTok
