Un senator clasic, salvat de colegii săi miloși de răceala arestului bucureștean, senator care e și un mare prozator, asta nu se poate nega, publică pe elaborata lui pagină de fb următoarea însemnare armenească:
„Pariez că 99,9% dintre români nu cunosc numele a nici jumătate din membrii Guvernului tehnocrat! Țineți pariul? (dar fără să întrebați pe amicul Google). Uite, ca să nu ziceți că sunt pricinos, vă dau ca element ajutător și poza de grup. Atenție, tipul cel înalt și blond din mijloc nu se pune, nu face parte din Guvern, e doar acționar”.
Domnul senator are, bănuiesc, dreptate… Dar, întreb și eu, ca un bătrân dascăl aflat în vacanță, de ce ar trebui să-i cunoaștem? Îi știam pe ceilalți, parașutați de partidele politice în Piața Victoriei… Printre cei vechi, chiar și armeanul nostru a depus jurământul pe la Cotroceni. Și ce? Lista mare de guvernanți post-decembriști spune românilor ceva important? Au fost ei mari personalități ale administrației din țara mea? Pușcăriile s-au umplut cu cei mai mulți dintre înțelepții cu pricina. Bine, între timp au cam ajuns pe litoral, într-un altfel de arest la domiciliu…
Vosganienilor de tot felul, care au „guvernat” mai bine de 25 de ani, arătându-și chipurile preocupate de soarta țării, seară de seară pe ecranele lipicioase ale televizoarelor, lor așadar le reamintesc o zicere veche: se țineau ca să înghită un bivol și de-abia înghițeau o muscă.
Și-apoi, hai să vedeți ce mari guvernanți se vor reinventa din decembrie, ce ialomițieni, ce doamne plumbuite, ce andronescu reciclate, lighioane redescoperite peste noapte vor intra în poza de grup… Un marinar în ape tulburi se și visează aproape ceea ce a mai fost. Doamne, păzește!
Iar domnului cel vosganian, îi trimit un proverb armean: scaunul pe care stai să nu fie niciodată mai înalt decât teancul de cărţi pe care le-ai citit.
Cu o logică asemănătoare celei invocate de domn senator și cu identități scofâlcite, precum cele folosite de domnul care plângea prin Senat acum ceva vreme, iată și o poveste simpatică: Aron si Agop (doi armeni) se întâlnesc, iar Agop era tare trist. Aron îl întreabă: Ce ai pățit, frate? Agop răspunde: Of, sunt foarte supărat. Ce să îți zic, se însoară fiul meu cel mare… Celălalt se miră: Păi ce, ăsta e un motiv de supărare? Oftând, Agop îi spune: Păi se însoară tot cu un bărbat… Iar Aron, speriat, îl întreabă cu ochii mari: Dar măcar e armean?
D-aia zic, se întorc cei de ieri și de alaltăieri, din decembrie. Îi băgăm în poza de grup? Să fie prozatorul nostru mulțumit… Dar măcar e armean?