TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Anisie și competența repetată

În ultimii 30 de ani, de largă democrație și libertate, mi-au „însoțit” meseria mea de profesor aproape 30 de dregători politici ai educației și ai învățământului. Cu mici excepții, niște trepăduși incompetenți și găunoși… Aproape toți au fost vorbitori de limbă română aproximativă, dubioasă, abandonată prin fotoliile ministeriale. Toate aceste experiențe au culminat cu doamna care, iată, însoțește pensia mea apropiată.

Se spune că, într-o ierarhie, orice om politic tinde să fie promovat până la nivelul lui de incompetență. Și, din păcate, nu e un paradox… Munca, mai zice una dintre „legile” în cauză, rămâne pentru cei care nu și-au atins încă nivelul de incompetență.

Doamna Monica Anisie este profesoară de limba română. Dar este? Confucius spunea că ignoranţa este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele. De regulă, oamenii care au imaginație și competență sunt plini de dubii și de indecizie. Doamna ministru nu pare să aibă dubii…

Să facem o recapitulare… „Grădinițele, fie ele de stat sau particulare, trebuie să aibă aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii  le va publica  probabil mâine“, rostea senină profesoara noastră de limba română, de curând. Și continua: „Profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului  pe care îl primește de la Ministerul Educației. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală”…

Să vă reamintesc, Monica Anisie, în vârstă de 46 de ani, este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București.  Desigur, limba română este o comoară încă nedescoperită de miniştrii liberali, în frunte cu doamna Monica Anisie, ministru al Educaţiei şi Cercetării şi profesoară de limba şi literatura română, așa cum era și pentru analfabeții dinainte.

Într-o scrisoare adresată Preafericitului Părinte Daniel, în care îi cere ajutorul pentru dotarea cu tablete şi laptop-uri pentru elevi, doamna profesoară scrie: „Astăzi trăim vremuri pentru care nu am fost pregătiţi înainte…”. Ce să zic, bine că am fost pregătiți… după! Vă amintiți afirmaţia unui alt ministru liberal de marcă, certat atât cu gramatica limbii române, cât şi cu logica, domnul Ion Ştefan: „Mâine vom construi acum”? Ceva mai la… vale, doamna ministru zice că: „am ajuns să trăim vremurile în care ştiinţa învăţătorului, a profesorului, să vină şi printr-un ecran”. Probabil că… vine şi printr-un ecran. Ce pretenții și pe noi! Apoi, tot în scrisoare, ne anunță că: „Ministerul Educaţiei şi Cercetării a întreprins încă de la început măsuri în vederea continuării învăţării de acasă (…)”. Doamna ministru, încă de la care început? Și mai urmează: „Lipsa acestor dispozitive şi conexiuni la internet  se dovedesc a fi principalul obstacol (…)”. Lipsa se dovedesc? Mai sunt multe, în scrisoarea amintită, dar e pierdere de vreme să le adunăm chiar pe toate aici.

Am avut răbdarea necesară, într-o zi, să o ascult pe doamna într-o conferință de presă, vorbea într-o limbă de lemn veche, silabisind fiecare cuvânt, ca și când ar fi avut în față niște… Nu, nu zic ce, dacă încalc regulile grele ale discriminării? Dar, vă rog să apreciați puritatea din textul doamnei: „E adevărat că profesorul nu are timpul necesar să se aplece la fiecare copil să îi afle și povestea din spate. Sensibilitatea mea față de copii poate a pornit și din perspectiva profesorului de Limba română, dar și de la un elev din primul meu an de învățământ, în care am certat o elevă de clasa a VII-a care întârziase la oră. Și după ce am poftit-o în bancă, am continuat lecția în așa fel încât, la un moment dat, i-am pus și o întrebare. Și a zis că ea nu a învățat. Și eu am certat-o: de ce nu ai învățat? Ce ai făcut toată dimineața? De atunci, nu mai fac așa ceva niciodată, pentru că m-a cutremurat. Răspunsul a fost: nu am învățat, pentru că am plâns toată dimineața, pentru că în această dimineață a murit mama. Deci de atunci această întrebare: de ce nu ai învățat?, nu am mai pus-o niciodată”… Este? O bogăție de idei…

Și mai sunt alte reflecții morale, încărcate de poezie și de metafore profunde… De pildă:  „Să îi vedem, cu adevărat, pe cei din jur”… Sau: „…este și va fi omul care mi-a îndrumat pașii spre cunoaștere, m-a învățat să gândesc, să îmi dezvolt gândirea critică și mi-a dezvoltat pasiunea pentru lectură”. Încă: „…trebuie să recunoaștem faptul că nicio diplomă de studii nu atestă calitatea de a fi om. Educația este un proces de creare a omului.”

Aproximații gramaticale mai sunt foarte multe, le lăsăm în urmă, păcătosul de acuzativ e un prag greu de trecut pentru doamna ministru. Fostul meu profesor de istoria filosofiei, academicianul Gheorghe Vlăduțescu, spunea despre competență că este o stare dobândită, poate actualizarea unor disponibilități, dar, mai cu seamă, cauză-scop, așa cum înțelegea Aristotel finalitatea. Competența, mai scria el, se dobândește, fiind, ca scop, ceea ce ne mișcă, ne îndreaptă către ceva.

Dacă, printr-o cine știe ce întâmplare, m-aș întâlni cu doamna ministru, i-aș povesti că Esop, într-o fabulă, spunea că, în pericol de a te îneca, nu este suficient să te rogi, trebuie să dai și din mâini. Adică, vreau să zic, competența se capătă cu dăruire și cu efort. Și, da, avem confirmarea, zilele trecute trubadurul din Palatul Victoriei i-a dat doamnei ministru nu notă de trecere, ci notă mare. Așa a grăit…

P.S. Pe vremuri, tovarășul Ceaușescu reușea să adune doar câteva zeci de cuvinte, le combina și le rostea peltic, în cuvântări lungi și cam la fel de înțelepte precum cele ale politicienilor de azi. Avea el o „idee” cu privire la poporul unic muncitor și tot repeta că nu e, tovarăși, nicio deosebire între un academician și un președinte de CAP… Vedeți, istoria îi dă dreptate, după scrâșnitorii de cuvinte pesediști, nici cu liberalii de acum nu ne facem de rușine. D-aia zic, domn Șică, nu credeți că ar trebui o remaniere urgentă? Avem o soluție, la educație să-l puneți pe savantul de la Vrancea, prim-vicepreședintele Daniel Moroșanu, cel cu 3 și ceva la recentul bac național. Vă dați seama, o competență fără măsură ar ajunge în actul de guvernare, am avea și noi un ministru al educației și al învățământului fără bacalaureat. Dar cu aptitudini liberale, ce mama naibii!