Gratuitatea este spiritul însuși, a cărui apariție e proprie omului și e determinată de cauze infinit de numeroase. Pentru că aceste cauze ar fi putut să nu apară, înseamnă că spiritul ar fi putut să nu se nască niciodată ca un proces al devenirii eterne. De altfel, ce altceva este Mitul lui Sisif, al lui Camus? E vorba despre ideea corelației spirituale în general, ca revoltă împotriva absurdului. Conștiința absurdului este depășită prin revoltă. Gratuitatea înseamnă opțiune și angajare. Acțiunile noastre pot fi utile sau gratuite; să prețuiești doar splendoarea construcției și să ai toleranța blândă, să acorzi întâietate umilinței, să ai o poziție critică față de orice progres care privează viața de căldură și de moralitate. Din note de curs, 1977, Facultatea de Filosofie, Istoria filosofiei moderne, cu Doamna Profesoară Florica Neagoe…
*
Filosofia este „iubitoare de înțelepciune” numai atunci când, alături de ce este omul, arată și ce poate fi el. Știu și acum, după atâta vreme, concluzia aceleiași mari Doamne, profesoara mea de istorie a filosofiei moderne: filosofia trebuie să fie o pledoarie pentru o distribuire echitabilă a atenției între creațiile materiale și cele spirituale ale omului, pentru a aprecia gratuitatea, ca rezolvare eroică a conștiinței de transformare a lumii. Și priviți „gratuitățile” lumii în care trăim, câtă nevoie ar fi de o revoltă împotriva absurdului pe care îl trăim…
*
Nu e un viciu sărăcia, e un mare adevăr, îl duce pe om pe cărarea spre cap, cum zicea un filosof francez. Știți care e culmea sărăciei? Să n-ai nici pe dracu… Uite, un raționament simpatic ar fi cam așa: banii fac mulțumire, mulțumirea face bucurie, bucuria aduce sărăcie, iar sărăcia face minte. De altfel, lenea este cheia spre sărăcie, adică sărăcia este fratele mai mare al lenei. Sărac fără răbdare este ca lampa fără ulei. Și ce? E foarte bine așa, se spune că unii oameni sunt atât de săraci, încât nu au niciun dușman. De altfel, și cel mai sărac popor produce politicieni bogați. La noi sunt mulți, sunt toți…
*
Insist, nu e sărac cine are puțin, ci doar cine dorește mult, până la urmă averea este fericirea celor săraci cu duhul. Iată și o filosofie utilitaristă, pe placul guvernanților din plastic pe care îi avem azi în țară: chinezul Jack Ma, fondatorul Alibaba, a pornit de jos și a ajuns unul din miliardarii Planetei. Acesta spune de ce sunt oamenii săraci; cel mai greu de mulțumit, zice el, sunt oamenii săraci. Daca le oferi ceva gratis, cred că este o capcană, dacă le spui că e vorba de o investiție mică, sunt nemulțumiți pentru că nu câștigă mai mult, dacă le propui ceva consistent, spun că nu au bani, dacă le propui să încerce lucruri noi, vor răspunde că nu au experiență, dacă le spui că e vorba de o afacere cunoscută, li se pare prea greu, dacă le spui că este un nou model de afacere, vor spune că este prea complicat, dacă le spui să se ocupe de un magazin, se plâng că nu au libertate, dacă le spui să conducă o afacere nouă, se plâng că nu au pregătirea necesară. Dacă le spui… Dar, cui?




Facebook
WhatsApp
TikTok



































