De un An Nou, dar vechi sunt toate…
Regăsesc un text mai vechi, dar la fel de actual. În colecția Cartea de teatru a Editurii Humanitas a apărut, cu ceva ani în urmă, Profu, de Jean-Pierre Dopagne. Citea pentru noi, din carte, un mare actor, Răzvan Vasilescu. În urmă cu foarte mulți ani, într-un Târgu-Jiu prăfuit, am „locuit” nouă luni, ca militar cu termen redus, într-un pat apropiat de-al lui, într-o cazarmă în care toate pericolele veneau dinspre „Coloana Infinitului”. Aviație inamică la joasă înălțime, răcnea un locotenent idiot și noi toți ne culcam în praful patriei gorjene. Acum câțiva ani aici, la noi acasă, pe scena Teatrului Tony Bulandra, l-am reîntâlnit pe Răzvan Vasilescu, într-un spectacol excepțional, un monolog uluitor și dens, după această piesă, Profu, de Jean-Pierre Dopagne.
O sală plină respira sacadat, la cuvintele rostite de el. Profu are cea mai frumoasă meserie din lume, spunea din marginea scenei. E ca pământul, face sămânţa să încolţească. Erou modern, el refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă, îşi împuşcă elevii din ultimul an de liceu. Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul. Autorul ne „alterează amintirile zilelor de şcoală” pentru a ne speria, pentru a ne face să râdem şi, mai ales, pentru a ne da de gândit. Am amețit în plușul moale al scaunului meu.
Am fost Profu foarte mulți ani, am crescut într-o familie în care și mama și tata erau învățători. Am știut – aș zice, dintotdeauna – că nu pot să fiu altceva decât profesor. Și am fost. Am dat generații multe, de oameni inteligenți, de intelectuali adevărați și detașați de lumea meschină în care trăim, mă tot mândresc cu asta. Am trăit vremuri mai bune și mai rele, dar am renăscut mereu alături de ei. I-am chemat pe unii dintre elevii mei cei mai dragi alături de mine și facem (încă) o pagină de cultură la Gazeta Dâmboviței, despre care se vorbește în România.
Profu? Azi, mai departe umilit de cohortele de politicieni analfabeți, cu salarii tăiate și tone de hârțoage inutile care i se cer cu obrăznicia birocraților pseudo-capitaliști… Eu am avut și șansa unor liceeni normali, încă îmi mai aduc aminte de 26 de domni și domnișoare dintr-a XII-a D, cărora le-am fost diriginte. Veneau în fiecare dimineață din comunele județului, ajungeau din timp, învățau, sperau, credeau în tinerețea lor. Le spuneam că se mai poate câte ceva și în lumea noastră măruntă și palidă. Profu… Plecase într-o lume mai bună Mama, Doamna Învățătoare. Am plâns atunci când toți cei 26 de elevi ai mei au venit, frumoși și triști, să fie alături de Profu și dirigintele lor, am simțit mângâierea lacrimilor lor abia stăpânite. Am simțit-o ca pe o alinare.
Și mă întorc la textul de la care am pornit astăzi, s-a spus așa: „Reuşita excepţională a acestui text constă doar în frumuseţea neobişnuită şi deplină a confesiunii sale. Puritatea acestei poveşti se transmite cel mai simplu prin adevărul ei. Teatrul înseamnă, ideal, adevăr. Mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu îl spune. Îmi iubesc părinţii, păstrez în suflet profesorii care m-au învăţat ceva, dar asta e o altă poveste. Ceva rău s-a întâmplat între timp şi nu ştiu dacă se va îndrepta. Vreţi să mă ajutaţi?”
Am o întrebare asemănătoare, cine să-l mai ajute azi pe Profu? Cei din fruntea bucatelor îl privesc plictisiți, Profu își poartă servieta burdușită, e plină de dosare imbecile care i se cer, pantalonii i s-au cam subțiat, dar leafa e departe, e greu să-și cumpere alții. Sacoul e ros pe la mâneci, încearcă să-i ascundă marginile tocite, dar nu prea mai poate.
Acum când vă scriu și despre mine, despre Profii pe care politicienii de azi i-au îndesat în cotloane întunecate și mâncate de mucegai, îmi mai amintesc că am trecut de curând pe lângă sediul unui partid din urbea noastră. Pe ușa largă a ieșit un lider tânăr, cu față rumenă și cu privire de aeroplan prăvălit asupra mulțimii. Abia dacă a mormăit un salut atunci când m-a văzut. Domnule avocat și bărbat de stat și de partid ai încărunțit în zadar, Proful tău de ieri te salută, totuși. Cu drag?
Facebook
WhatsApp
TikTok
