Azi, despre „păcatele” românilor: indecizia politică. Preocupările românilor pentru însemnări legate de vreme sunt târzii, răzleţe şi neoficiale, însemnări individuale ale unor cunoscători de carte, adesea însăşi aceasta fiind mijlocul de informare a generaţiilor următoare, în legătură cu capriciile vremii sau vreo catastrofă generată de ele. Spre comparaţie, în Franţa de pildă, se cunoaşte exact evoluţia vremii, încă începând cu anul 1000, în timp ce în Germania se cunosc cu precizie debitele înregistrate de râul Elba, pentru cei din urmă 500 de ani. Lipsa cristalizării unui stat feudal puternic al românilor a fost unul dintre factorii care ne-a văduvit de astfel de date interesante.
Am făcut, de fapt, o introducere pentru o altă frământare constantă de-a mea, atunci când mă gândesc la modul de a acţiona al factorilor noştri decizionali, care, uneori în momente deosebit de favorabile pentru schimbarea soartei Ţărilor (ulterior, Ţării), adoptau atitudinea caracterizată prin expresia „n-a sosit încă vremea!”. Excepţiile cu nume sonore – Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Radu de la Afumaţi – sunt cele care întăresc regula.
Prin „vremuri tulburi” sau „vremuri potrivnice” ne-am obişnuit a descrie acele perioade de timp în care ne-am complăcut într-o stare de inactivitate politică, denumită uneori, cu mult prea largă generozitate, diplomaţie. Mult mai puţin măgulitor, am putea concluziona spunând că pare a ni se fi potrivit regimul opresiv, indiferent ce nume a purtat el.
Am avut, fără discuţie, o perioadă în care am depăşit această mentalitate, graţie seriozităţii şi profesionalismului abordării problematicii politicii externe, de către generaţia „de aur” a politicienilor noştri din veacul al XIX-lea. Adoptând adesea politica „faptului împlinit”, ei au reuşit să pună bazele României moderne, ridicând la nivel de egalitate discuţiile cu puterile europene. Fără a aştepta vremuri care să le fie neapărat prielnice, cu inteligenţă şi multă determinare au realizat un stat unitar, pentru care, ulterior au reclamat şi dreptul la independenţă, precum şi la o conducere modernă, sub aspectul unei monarhii demne şi puternice.
Vremuri (eventual şi vreme…) mai bune aşteptăm şi noi azi şi de ceva timp încoace (cam mult, ce-i drept!); speranţa însă păleşte câte puţin, cu fiecare nouă dezamăgire semnată de cei care, pe nedrept, îşi arogă acum titlul de „politicieni”.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
