kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Urme de cultură – 1948…

   În anul 1947, Oficiul Naţional Cinematografic din cadrul Ministerului Informaţiilor obliga toate cinematografele din ţară ca, pe lângă un film, să ruleze şi un jurnal aprobat de acest oficiu.

   Astfel, la cinematograful „Popular”, în perioada 12-19 ianuarie 1948, pe lângă filmul maghiar „Iubirea nu este un păcat” era prezentat jurnalul sovietic ce conţinea rezumatul meciului dintre Partizan Belgrad şi Dinamo Moscova.

   La cinema „Gloria”, după filmul francez „Asasinul” rula un jurnal cu actualităţi din Rusia Sovietică, singurele care nu aveau această obligaţie fiind cinematografele care prezentau filme-producţie sovietică; era cazul sălii din căminul cultural din Pietroşiţa, unde în aceeaşi perioadă puteau fi văzute „Nikita” şi „S-a petrecut în Donbas”.

   Majoritatea filmelor ce puteau fi văzute în 1948 erau, de altfel, ruseşti (la Găeşti, în luna ianuarie au rulat „Ora 6 după război”, „Într-o noapte”, „Cifrul secret” şi „Ivan cel Groaznic”, dar la „Popular” mai puteai vedea şi filmul american „Sclavii aurului”, pentru a reliefa, ce-i drept, tarele societăţii capitaliste). 

   În Dâmboviţa, îşi desfăşurau activitatea, în acel an, proiecţionişti precum Remus Popescu şi Constantin Dumitrescu („Popular”), Ion Stănescu şi Nicolae Mihăiescu („Victoria”), Ioan Morariu („Aro-Parc” Pucioasa), ori Nicolae Briceag (la cinematograful din Gura-Ocniţei).

   De asemenea, activau în cadrul Societăţii Compozitorilor Români, târgoviştenii Ioan Iacobescu (textier), Jack Moisescu (compozitor de muzică uşoară) sau Ioan Stroescu (compozitor de muzică corală-culegeri de folclor).

 

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media