Hotărât să mă opresc astăzi, mai degrabă asupra unei chestiuni cu iz cultural (dat fiind rolul meu oficial, în grupul celor care scriu atât de interesant, săptămânal, în paginile virtuale ale gazetei, la fel de virtuală şi ea) încerc să repar totodată, şi o nedreptate a istoriei. Este vorba despre una dintre acele „uitări” sau, cel puţin, „treceri cu vederea”, peste viaţa aceluia a cărei figură mă voi strădui s-o creionez cu suficient aplomb, astfel încât să încerc a vă convinge de utilitatea demersului meu.
Prin venele celui pe care azi îl voi evoca, Matei Creţulescu (descendent al unei vechi familii româneşti), curgea sânge de Basarab; cu toate acestea însă, circumstanţele i-au fost destul de puţin favorabile, căci el a fost permanent în umbra mult-mai-puternicului său contemporan, stolnicul Constantin Cantacuzino. Tatăl său şi domnitorul Constantin Brâncoveanu îl trimiteau pe tânărul şi promiţătorul boier, la Universitatea din Padova, unde studiază limbile latină şi italiană; întoarcerea în ţară constituie punctul de plecare, atât într-o ascensiune socială – urcând toate treptele rangurilor boiereşti -, cât şi într-una politică, prin situarea în rândul personajelor marcante ale facţiunii filoaustriece.
Curând se ivesc şi condiţiile propice afirmării, astfel că anul 1716, cel al ocupării Ţării Româneşti de armatele habsburgice constituie, pentru Matei Creţulescu, prilejul de a face parte din delegaţia de boieri care îl întâmpina pe împăratul austriac Carol al VI-lea, pentru a-şi prezenta omagiul şi satisfacţia de a se afla sub protecţia acestuia. Documentele vorbesc şi despre calităţile sale de orator şcolit de maestrul grec Maiota, predicatorul Curţii domneşti a lui Constantin Brâncoveanu; de altfel, Creţulescu însuşi ţinea discursuri adesea, la curtea aceluiaşi domnitor.
Posesor al unei biblioteci ce cuprindea „cărţi 124, filosofeşti, gramaticeşti, politiceşti, bisericeşti, istoriceşti, latineşti şi italieneşti, i proci proci” (adică „etc.”, n.n.) putea trece cu uşurinţă, drept unul dintre erudiţii vremii, chiar dacă nouă, astăzi, cifra aceasta nu ni se pare una impresionantă. Era semnificativă însă, pentru începutul de veac XVIII, când majorităţii boierilor români, scrisul în sine le era străin. Între cărţile amintite, de departe cea mai valoroasă era un Atlas Geografic, primit în dar de la împăratul austriac şi oferit de Creţulescu, domnitorului Ioan Mavrocordat.
Din această bibliotecă s-au păstrat doar două lucrări: Letopiseţul lui Miron Costin, tipărit la 1713 şi Traducere la scrierea scurtă a lui Aristotel despre virtuţi şi viţii în limba simplă, a lui Sevastol Kiminitul din Trapezunt (1698). Diplomat, erudit, vârf al elitei boiereşti a perioadei sale: Matei Creţulescu…
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
