kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Târgoviște în anul 1960 (II)

   În urma referatului întocmit de secția Învățământ și Cultură a Sfatului Popular și adresat regiunii Ploiești, Școala de muzică și artă din oraș trecea din subordinea regiunii, în cea a Primăriei Târgoviște, devenind ordonator terțiar de credite.

   În luna martie, era aprobată plata cu câte 550 de lei lunar, a unui număr de opt muncitori, pentru ordonarea și expertizarea arhivei (selecționarea acesteia, așa cum am numi activitatea, astăzi).

   Secția de planificare îl informa pe președintele Sfatului Popular, Ion Neagu, despre faptul că se executaseră activități de reparații și văruit, în spațiul în care își desfășura activitatea, obținându-se astfel, o economie de 400 de lei; solicita totodată suma de 350 de lei, necesară achiziționării unui covor „nu din motive de lux, ci pentru sănătatea angajaților, camera fiind amplasată în întregime pe o pivniță igrasioasă.

   Deși trecuseră 12 ani de la instaurarea comunismului, „dușmanii poporului” erau tratați ca în primii ani ai regimului: primăria intra în posesia a două imobile din strada Maxim Gorki, nr.79, foste proprietăți ale lui Dumitru Iacob, care fusese condamnat prin sentința 908/1959 a Tribunalului Militar București, la 20 de ani de închisoare și confiscarea averii, pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale”.

   Cadrele didactice beneficiau (teoretic) de prime trimestriale în cuantum de 2% din fondul de salarii, dar practic Comitetul Executiv repartiza școlilor sume mai mici decât cele necesare pentru acoperirea acestor fonduri: Școala medie nr.1, de exemplu, primea 2600 de lei, deși avea nevoie de 3370 de lei, iar Școala medie nr.3 avea repartizată suma de 3518 lei, din 4453 de lei, care-i erau necesari; nu aceeași era situația în cazul salariaților Primăriei, pentru care era alocată exact suma necesară.

   Primăria aproba cheltuirea unei sume de 324 de lei, necesară confecționării a patru fotografii ce urmau a fi expuse în Muzeul Raional Târgoviște, pentru a exemplifica momente ale construirii socialismului, la Târgoviște, ele redând „blocurile petrolului”, văzute din strada Alexandru Ioan Cuza, cvartalul de locuințe construite pe credite, de pe strada Mihai Eminescu (fostă Carabella), blocurile de pe strada 30 Decembrie și parcul de cultură și odihnă-zona amenajată în cinstea congresului Partidului Muncitoresc din România.

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media