kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Structura PSD în Dâmbovița, în iulie 1947…

   Alături de Frontul Plugarilor, PSD reprezenta partidul cu care PCR încerca să se legitimeze, în anii de după război, în încercarea sa de a schimba ordinea social şi politică din România.

   În iulie 1947, existau în judeţ un număr de 8591 de membri cotizanţi, cei mai mulţi din Târgovişte, urmată nu de celelalte oraşe, aşa cum ne-am imagina, ci de comunele Tătărani şi Măneşti, comunele de pe Valea Dâmboviţei părând a fi un fief al partidului, în judeţ.

   În privinţa structurii pe profesii, constatăm că cei mai numeroşi erau de departe comercianţii şi meseriaşii, apoi ţăranii şi cei mai puţini, muncitorii.

   Spre deosebire de PCR unde intelectualii constituiau o raritate, în PSD se afla un număr suficient de mare, pentru a da impresia unei egale reprezentativităţi: profesori, învăţători şi aproape toţi medicii din judeţ. Avocaţi erau doar 7, iar dintre preoţi făcuseră pasul spre „stânga”, 18.

 

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media