kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Profesionalism de gazetari…

Am descoperit recent o publicaţie târgovişteană, un săptămânal ce apărea în 1929 şi purta titlul Gura Târgoviştei. Director şi proprietar al gazetei era Dimitrie D. Athanasiu-Tache, iar redacţia acesteia se afla pe strada Libertăţii, la numărul 32.

Deşi gazeta se proclama a fi „un organ independent pentru propăşirea gospodăriilor publice şi pentru binele obştesc”, articolele pe care le cuprindea erau atacuri mai mult decât făţişe, la adresa Partidului Naţional Ţărănesc şi a membrilor locali ai acestuia; omul de afaceri Dimitrie Athanasiu era, de altfel, prieten apropiat al familiei liberale Câmpeanu.

 

Tonul folosit de jurnalişti era unul virulent, dacă nu, adesea, vulgar, în numărul din 14 iunie al ziarului ei afirmând de pildă, referindu-se la colegii lor de la Vremea Nouă(oficiosul PNŢ): „…aţi făcut din rahat bice. Şi pentru că vă place mult rahatul aţi mâncat singuri sfârcurile, plescăind în gura voastră sucul insinuărilor…”. Liderii ţărănişti – pr. Vasile Alexa şi Cezar Spineanu – erau, la rândul lor, luaţi în vizor, primul fiind considerat un politician versatil care schimba des partidele politice, despre cel de-al doilea afirmându-se plastic: „rubla politică a lui Spineanu a început să-şi şteargă efigia”. Ura şi invidia veninosului Spineanu erau considerate şi motivele pentru anularea trenului direct ce lega Bucureştiul de Pietroşiţa (aşa-numitul tren „Dimitriu”, după numele preşedintelui liberalilor), acest fapt afectând dezvoltarea staţiunii balneare Pucioasa.

 

Depăşind uneori aversiunile politice, aceşti ziarişti trec pe tărâmul antisemitismului, ca atunci când politicianul naţional-ţărănist Ion Eisemberg-Mislea este considerat „…jidănuş-spurcată jivină care se bagă în sufletul vostru creştinesc…”.

 

Între pseudonimele celor care scriu aceste articole mi-au atras atenţia Baron Kindie, dar, mai ales, Moş vântură ţară lungă….

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media