Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Primăria Târgoviște în anul 1967 (II)

  Primăria aproba confecționarea, la Cooperativa Sârguința, a 100 de huse pentru scaunele din sala de ședințe a instituției, valoarea acestora ridicându-se la 11.000 de lei, precum și a două fotolii necesare în biroul președintelui Sfatului Popular (adică a primarului) în valoare de 1960 de lei, bani obținuți din…vânzarea fierului vechi.

   În luna februarie se puneau pe tapet multe dintre problemele comerțului târgoviștean, între acestea aflându-se plângerile multor cetățeni, în legătură cu faptul că în cofetăriile din oraș se fuma și se consuma alcool; consumul de alcool era, de altfel, o reală problemă, de vreme ce vicepreședintele Sfatului Popular propunea ca la depozitele de băutură pentru acasă, aceasta să nu se mai vândă în recipiente de 250 și 500 ml, deoarece cumpărătorii le „consumau pe loc” , iar procurorul-șef vorbea despre o creștere a numărului de „huligani” care ieșeau beți de la restaurante și comiteau ilegalități.

   Acest an fusese declarat an turistic internațional și se aștepta un aflux mare de turiști, care ar fi fost probabil neplăcut surprinși de lipsa curățeniei și de gama limitată de mâncăruri din meniurile restaurantelor din centru. O soluție găsită de Primărie, în acest sens era stabilirea de „trasee turistice, bine aprovizionate și curate”, acestea urmând să fie deschise și sâmbăta și duminica.

   Nevoilor mari ale târgoviștenilor, în privința aparatelor de uz casnic, li se răspundea, în acest an, prin punerea în vânzare a unui număr infim din acestea: de exemplu, doar 150 de televizoare și  numai 250 de frigidere.

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media