Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Primăria Târgoviște în anul 1967

  Primăria avea, în acest an, un număr de 196 de salariați, care activau în cele 16 secții și oficii ale Sfatului Popular; în afara acestora, în statele de plată erau cuprinși 552 de dascăli și personalul tehnico-administrativ, ca și 662 de cadre medico-sanitare.

  Dintre angajații Primăriei, 13 aveau studii superioare, 87-studii medii, iar 96-studii elementare. Pentru a crește nivelul de pregătire a angajaților, secția de cadre propunea recrutarea unui număr de 80 de persoane, din rândul profesorilor, medicilor, economiștilor și inginerilor, ce urmau a fi angajați treptat, pe posturile care cereau pregătire superioară. Totuși, cel puțin în privința arhitecților și a economiștilor era puțin probabilă îndreptarea lor către sectorul administrativ, aceștia optând pentru alte instituții, unde pregătirea le era mai consistent remunerată.

   Orașul se confrunta în această perioadă, cu o lipsă acută de personal medical, mai ales din specialitățile neurologie, radiologie, stomatologie sau medicină internă.

   În ceea ce privește cadrele didactice, se aprecia că numărul acestora trebuia redus, urmare a scăderii numărului copiilor de vârstă școlară.

   Funcțiile de conducere erau obligatoriu legate de îndeplinirea calității de membru de partid, din acest an observându-se totuși o ușoară schimbare de perspectivă în politica de cadre comunistă, angajarea pe criterii pur politice făcând loc, timid, promovării pe principiul competenței.

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media