Primăria recepționa în acest an, un număr de 194 de apartamente noi, în zona microraionului III, dar Comisia Tehnică avertiza asupra a o serie de abateri de la deviz: nu erau executate pardoselile din PVC, în locul faianței din băi și bucătării se aplicase glet de ipsos sau vopsea, nu fuseseră montate antenele colective de televiziune. Erau remarcate, de asemenea, greșeli în modul de executare a lucrărilor: depășirea limitei admisibile, atât în privința orizontalității, cât și a verticalității lucrărilor de zidărie, montarea defectuoasă a tâmplăriei, denivelări ale parchetului, armături necorespunzătoare.
Instituția recunoștea că făcuse o economie de circa 200.000 de lei, însă în detrimentul unor lucrări necesare și, mai ales, prevăzute inițial.
La capitolul nereușitelor se înscrie și imposibilitatea de a amenaja în acest an, conform propunerilor, a terenului destinat decolării și aterizării avioanelor sanitare-Aviasan.
Pe de altă parte erau raportate o serie de măsuri menite să contribuie la înfrumusețarea aspectului orașului, între care plantarea de material floricol, extinderea spațiilor verzi, amenajarea unor peluze pe străzile Bălcescu, Narciselor și Castanilor, plantarea a peste 6000 de arbori și arbuști, desfundarea și amenajarea șanțului cetății. Cuantumul acestor lucrări se ridica la mai bine de 2 milioane de lei, dar nu fuseseră folosiți din vistieria Primăriei: erau rezultatul muncii patriotice a aproximativ 172.000 de locuitori ai orașului, care contribuiseră cu peste 670.000 de ore de activitate. Tot în spiritul implicării maselor populare se număra acțiunea de colectare a 127 de tone de fier vechi.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…




Facebook
WhatsApp
TikTok


































